Premierul Mihai Răzvan Ungureanu va pleca, sâmbătă, spre județele Buzău și Vrancea cu ministrul Apărării Naționale și cel al Administrației și Internelor, pentru a verifica situația din zonele calamitate, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
„În cursul zilei de vineri, premierul a fost în legătură permanentă cu cei doi miniștri privind măsurile luate atât în Buzău și Vrancea, cât și în alte zone afectate de viscol și zăpadă. El a cerut informări pe această temă și a fost informat că toate autoritățile din teritoriu sunt implicate în operațiunile de salvare”, au arătat sursele.
Premierul a decis ca, sâmbătă dimineața, să plece spre județele Buzău și Vrancea, pentru a verifica situația împreună cu ministrul Apărării și cel de Interne.
Ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, a dispus, vineri, trimiterea de trupe de jandarmi și de pompieri de la Bacău în județul Vrancea, iar din Prahova către localități din județul Buzău, pentru a ajuta la salvarea de vieți omenești, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Totodată, trupe de aviație au fost dislocate de la Bacău către Vrancea, pentru misiuni umanitare.
Aproximativ 40.000 de oameni sunt izolați de o săptămână în peste 50 de localități din județul Vrancea, rămânând fără alimente, apă și medicamente, afirmă conducerea Consiliul Județean, în timp ce prefectul susține că mai sunt izolate doar nouă localități.
Un număr de 12 persoane din localități izolate din județul Vrancea au murit în ultimele zile.
În județul Buzău, aproximativ 23.000 de persoane din 20 de comune sunt izolate, cele mai afectate localități fiind Glodeanu Siliștea, Scutelnici, Vadu Pașii și Săgeata, unde zăpada atinge și cinci metri înălțime. În aceste localități drumurile nu mai există practic, iar mulți localnici nu mai au alimente, în condițiile în care magazinele sunt goale.