Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convocat pentru vineri o reuniune a autorităților implicate în combaterea evaziunii fiscale, la care să fie stabilite măsuri de creștere a veniturilor bugetare.
Organizarea unei ședințe pe această temă a fost decisă în urma discuției avute, miercuri, de șeful Guvernului cu miniștrii Finanțelor, Economiei, Justiției și cu președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.
„În cadrul întâlnirii s-a discutat despre măsurile necesare pentru creșterea veniturilor bugetare și combaterea evaziunii fiscale. În acest sens, premierul a decis ca vineri, la ora 10:30, să aibă loc, la Palatul Victoria, reuniunea autorităților cu atribuții în acest domeniu, în cadrul comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale”, informează Executivul.