Ungureanu: Apreciez disponibilitatea lui Ponta pentru dialog, este garanția bunei noastre înțelegeri



Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că apreciază gestul liderului PSD, Victor Ponta, de a susține un discurs în plenul Parlamentului, la votul de învestitură pentru noul Guvern, și a apreciat că disponibilitatea acestuia pentru dialog reprezintă „garanția bunei noastre înțelegeri”.
„Guvernul este legitim și aceasta o dovedește votul Parlamentului, dar îmi pare doar rău că opoziția nu a fost în sală, m-aș fi bucurat ca această sală să fie plină. Este și ceea ce l-am rugat pe domnul președinte Ponta cu câteva zile în urmă, condiționările politice se vede că au decis altceva, dar apreciez foarte mult că a venit și a avut aceeași disponibilitate de dialog cu echipa care urma să primească votul. Apreciez acest lucru fiind convins că reprezintă garanția bunei noastre înțelegeri”, a spus Ungureanu.
Liderul PSD, Victor Ponta, a susținut, joi, în plen, un discurs amplu, care a durat aproximativ 40 de minute și din care au lipsit accentele vehemente. Mai mult, Ponta a lăsat să se înțeleagă că opoziția ar putea colabora politic cu viitorul premier.
Imediat după discursul lui Ponta, conducerea PNL a convocat o ședință ad-hoc pentru a discuta atitudinea PSD și a președintelui formațiunii social-democrate.