Echipa națională

Ungaria – România se va juca fără spectatori



România, avantajată în lupta pentru Mondialul din 2014
România, avantajată în lupta pentru Mondialul din 2014

Federația Ungară de Fotbal (MLSZ) a anunțat, marți, că va face recurs la decizia Comisiei de Disciplină a FIFA, conform căreia meciul cu România, din preliminariile CM-2014, se va juca fără spectatori, informează AFP.
„Este o decizie severă și injustă ca echipa națională să fie sancționată în meciul crucial pentru cel mai important turneu internațional din cauza unui incident produs la o partidă amicală”, se arată într-un comunicat dat publicității pe site-ul federației de la Budapesta, în care se anunță că se va face apel la această decizie.
Comisia de Disciplină a FIFA a decis să sancționeze federația ungară, după manifestările de rasism și antisemitism de la meciul amical cu Israel din august 2012, astfel că partida Ungaria-România, din preliminariile CM-2014, programată în martie, se va juca fără spectatori.
De asemenea, federația de la Budapesta (MLSZ) a fost amendată cu 40.000 de franci elvețieni.
Meciul Ungaria – România este programat la 22 martie.
Potrivit FIFA, Ungaria a fost sancționată având în vedere „gravitatea” incidentelor antisemite de la meciul amical cu Israel, din 15 august 2012. În cursul acestui meci, încheiat la egalitate (1-1), suporterii unguri au proferat insulte precum „evrei ticăloși”, „Buchenwald” (referire la un lagăr nazist din Germania) sau „Viva Mussolini”. În timpul imnului israelian, „Hatikvah”, sute dintre ei s-au întors cu spate către teren.
„După o anchetă aprofundată, în cursul căreia MLSZ a recunoscut și regretat comportamentul unui grup de suporteri unguri, membrii comisiei de disciplină a FIFA au condamnat unanim aceste acte odioase de natură rasistă, antisemită, provocatoare și agresivă comise de fanii echipei Ungariei”, subliniază FIFA.
De asemenea, Comisia de Disciplină a FIFA a decis sancționarea federației bulgare (BFU), după ce la meciul cu Danemarca, din 12 octombrie, jucătorul danezilor, Patrick Mtiliga, a fost victima injuriilor rasiste din partea fanilor bulgari. Astfel, partida Bulgaria – Malta, din preliminariile CM-2014, programată în 22 martie, se va juca tot fără spectatori. BFU a fost amendată de FIFA cu 35.000 de franci elvețieni.
„MLZS și BFU au fost avertizate în privința comportamentului pe viitor, iar dacă astfel de incidente vor mai avea loc, Comisia de Disciplină a FIFA nu va avea altă soluție decât să impună sancțiuni mai dure, putând merge până la pierderea unui meci, retragerea de puncte sau descalificarea dintr-o competiție”, a notat FIFA pe site-ul oficial.



Recomandări