Tatăl Ebei nu zice numai tâmpenii când deschide gura. Dovadă stă o cuvântare de acum câțiva ani, când, cam la vremea asta, se referea la obiceiurile care fac de baftă învățământul superior românesc.
„Plagiatul practicat de unii studenți, dar și de unii profesori, cumpărarea lucrărilor de licență, mita pentru promovarea examenelor” sunt câteva practici condamnabile, denunțate vehement de justițiarul Traian Băsescu. Practici care conduc la paradoxul că învățământul nostru superior este de calitate inferioară.
Acestea sunt năravurile dintr-un sport de masă, cum e de vreo două decenii învățământul superior. Oameni nuli intelectual sunt ambalați frumos, cu fundiță, în hârtia diplomelor universitare. Un pachet complet: diplome de economiști, de ingineri, de avocați, de psihologi.
Mita la examene e obicei vechi, de care s-au molipsit până și universitățile particulare, unde studentul oricum își plătește studiile. Când banii nu-s dați pe față, se recurge la „protocolul” pentru examen. Protocolul este cotizația, oarecum voluntară, a unei grupe de studenți studioși. Cotizație destinată domnului profesor pentru ca și el, ulterior, să dovedească în carnetele de note înalte calități umane. O negustorie care nu are nimic a face cu ținuta pretinsă universitarilor.
Iar despre examenele de doctorat, ce să mai vorbim… Fabricile de doctori lucrează din plin, premierul Ponta poate depune mărturie sub jurământ că așa e. Din capul locului, sunt destui profesori care cer peșcheș pentru a te accepta ca doctorand. Cer așa, o bagatelă de vreo 5.000 – 10.000 de euro. Restul vine pe parcurs.
Mi-au confirmat câțiva doctori recenți că doctoratele românești au reprezentat o cheltuială usturătoare pentru ei. Cică nu se pomenește doctorat în țara românească, fără a invita la sfârșit comisia de examinare la restaurant. Acolo se lasă cu friptane, coniacuri franțuzite, icre negre și uneori cu dans. Toate pe spezele celui proaspăt așezat în jilțul doftoricesc.
Rușinos!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
