O echipă de arheologi egipteni a descoperit, în apropierea unei oaze situate la sud de Cairo, o serie de unelte de pescuit și cusut, împreună cu bijuterii confecționate din oase de animale, toate datând din preistoric, a anunțat, marți, ministrul egiptean al Culturii, citat de AFP.
Aceste obiecte au fost descoperite pe insula El-Karn, situată pe lacul Qaroun din regiunea Fayyoum, a explicat Farouk Hosni. Oamenii de știință au descoperit cu această ocazie și peșterile în care locuiau oamenii preistorici.
„Cea mai importantă descoperire este cea a unui ac fabricat dintr-un os de animal și o bucată de granit, demonstrând faptul că omul preistoric inventase deja mai multe feluri de a coase pieile de animale”, a explicat Farouk Hosni.
Arheologii au descoperit vase, monede, fosile de pești-sabie și oase de crocodil și de broaște țestoase, dar și diverse arme, fabricate din oase de animale.
În opinia lui Zahi Hawass, directorul Biroului pentru Antichități Egiptene, situl în care au fost făcute aceste descoperiri a fost folosit de mai multe civilizații: faraonică, greacă, romană și islamică. Echipa de arheologi a descoperit în aceeași zonă și un bloc de piatră, datând din anul 3150 î.C., reprezentându-l pe Rege Scorpion, figură celebră în mitologia egipteană.