Nereguli

Unele pensiuni din județ își fac reclamă falsă pe internet



Comisarul-șef al CJPC Suceava, Elena Oanea
Comisarul-șef al CJPC Suceava, Elena Oanea

Mai multe pensiuni din județul Suceava își fac reclamă falsă pe internet. Aceasta este concluzia la care au ajuns inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor în urma verificărilor făcute în această perioadă la 43 de unități de cazare turistică și de alimentație publică. Comisarul-șef al CJPC Suceava, Elena Oanea, a precizat că în urma acestor controale au fost găsite o serie de neconcordanțe între informațiile oferite pe site-urile pensiunilor și hotelurilor din județ și ceea ce oferă în realitate. Elena Oanea a spus că, în unele cazuri, pe site-urile unităților de cazare au fost prezentate anumite oferte pentru programele puse la dispoziția turiștilor, însă în realitate prețurile erau diferite. În alte cazuri, deși pe site-urile pensiunilor rezervarea locurilor de cazare se putea face și pe internet, clienții nu aveau la dispoziție toate informațiile necesare, cum ar fi tarife de cazare sau servicii de care pot beneficia. „Pe de altă parte, din controalele în teren, dar și din reclamații primite de la consumatori rezultă că unele pensiuni turistice nu eliberează documente fiscale, ceea ce face imposibilă cercetarea reclamațiilor. Mai există și situații în care aceste documente fiscale sunt eliberate clienților, dar pe altă sumă decât cea reală. În multe dintre situații clienții nu sunt înscriși în registrul de la recepție”, a declarat Elena Oanea.
Ea a mai adăugat că o altă abatere constatată este și neafișarea tarifelor de cazare, acestea fiind negociate și propuse funcție de o serie de criterii subiective. Inspectorul-șef al CJPC Suceava a mai precizat că la unele pensiuni și hoteluri s-a constatat lipsa unor dotări conform clasificării, iar în unele cazuri programul de funcționare al unității nu era respectat.
Controale la firmele care închiriază ATV-uri
Pe de altă parte, Elena Oanea a mai spus că în această perioadă au fost verificate mai multe magazine care comercializează produsele de post și tradiționale, precum și produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă. Oanea a arătat că inspectorii CJPC Suceava au efectuat 133 de controale, fiind verificată o cantitate de 13 tone de produse, la 3,5 tone fiind găsite abateri.
„În urma controalelor s-au oprit temporar de la comercializare, până la remedierea deficiențelor, trei tone de produse, iar 500 de kilograme au fost oprite definitiv de la comercializare deoarece aveau data limită de consum depășită”, a declarat Oanea.
Nu în ultimul rând, ea a precizat că acțiunile de control ale inspectorilor CJPC Suceava vor fi efectuate și la operatorii care prestează servicii de agrement, respectiv cei care închiriază mopeduri sau ATV-uri, precum și la firmele care operează instalațiile de cablu sau telescaun de pe pârtii.