Am avut de curând o discuție cu un prieten preot, care îmi spunea: „Acum se zidesc catedrale în toate orășelele. Să nu ajungem și noi ca vesticii: să avem catedrale uriașe peste tot, care să fie pustii. E mai important să zidim biserica din sufletele oamenilor.”
Nu pot decât să îi dau dreptate. Unii oameni ai bisericii confundă zidurile cu adunarea credincioșilor. Dar zidurile nu au așa mare importanță, iar biserica se poate întruni oriunde.
Ba mai mult, în duhul Papei Leon al X-lea, unii oameni ai bisericii au inventat o scară a „indulgențelor” în care ctitoriile de clădiri destinate cultului ar fi pe primul loc. Ăsta să fie adevărul?
Dar să ne amintim ce a făcut chiar sus-numitul papă. Ca să ridice cea mai mare biserică a creștinismului – Bazilica Sfântul Petru din Vatican – a autorizat vânzarea unor „indulgențe” care afirmau că, prin bunăvoința papei și în numele ctitoriei, cei care le cumpărau au păcatele iertate, nu vor mai suferi din pricina lor în această viață și vor merge direct în Rai. (Dar oare nu tot asta le promit preoții noștri unor creștini ca să îi facă ctitori?)
Rezultatul a ceea ce a făcut papa Leon al X-lea e cât se poate de clar: a contribuit la zidirea unei clădiri cât un stadion (care a fost terminată abia peste un secol, de către succesorii săi) și și-a pierdut aproape jumătate din turmă, pentru că „indulgențele” lui au pricinuit Reforma. De altfel, acest papă a murit, la doar 46 de ani, chiar în anul în care l-a excomunicat pe Martin Luther, 1521.
Părerea mea e că această poveste se repetă, chiar și în colțul nostru de lume. Se fac promisiuni de mântuire și se găsesc ctitori. Mai ales între politicieni, între cei care ne-au furat și ne fură. Ei vin, își dau obolul, își spun numele și partidul la biserică, să știm cu cine să votăm, și apoi așteaptă să le meargă toate din plin. Se va întâmpla asta? Preoții cărora li s-au ridicat ziduri vor spune că da, ctitorii sunt pomeniți la fiecare liturghie, așa că au certitudinea că Dumnezeu îi va ierta. Pot avea ei certitudinea asta? Eu unul nu cred. Reușita unei rugăciuni depinde de mai multe lucruri, între care virtutea și credința celui care face rugăciunea și virtutea și credința celui pentru care se face acea rugăciune.
Vine un PSD-ist de prin Moldova să ctitorească în Bucovina. N-are rude aici, nici n-a locuit prin zonă, așa că stăm să ne întrebăm dacă nu cumva e o chestiune politică: după ce și-a bătut joc de preoțime și de Dumnezeu, transformându-i pe mulți slujitori naivi ai altarului în agenți electorali, PSD-ul s-a întors la această metodă, încercând acum să recucerească zone pe care le-a pierdut cu ctitorii? De ce nu ctitorește PSD-istul acesta acolo unde locuiește? Nu se construiește nimic acolo? Sau acolo PSD-ul câștigă oricum? Sau poate că acolo e știut de hoț, așa că donația lui n-ar avea niciun preț pentru nimeni? Iar dacă sunt bani „politici”, adică bani furați de la oameni, de ce nu i-a adus PSD-ul noaptea, într-o valiză, să îi lase pe ascuns în mijlocul bisericii, înapoindu-i astfel celor de la care a furat? Sau cum?… Ca să se împace cu Dumnezeu hoții înapoiază ce au furat cu surle și trâmbițe electorale?
Să vrea Dumnezeu să îi lumineze minte celui despre care vorbesc și altora ca el, dar și preoților care își adună comori mai degrabă aici. Și să mă ierte Dumnezeu dacă greșesc în privința PSD-istului la care am făcut aluzie.
Catedralele ar trebui să apară acolo unde sunt necesare, acolo unde bisericile existente nu mai fac față mulțimii credincioșilor. Altfel nu ne ajută cu nimic.
de Marius Ianuș
