O să vă povestesc ceva legat de glorioasa zi de 9 mai, aniversată de noi fiindcă e legată de dobândirea Independenței și alte alea.
Am susținut cândva, prin facultățile petrecute în Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, un examen la istorie. Am tras un bilet, și am citit în el că trebuia să vorbesc despre Războiul de Independență. Înainte de a deschide gura, m-am simțit curentat de un fior, în care se manifesta voltajul lui Burebista, Mircea cel Bătrân, Radu de la Afumați și Nicolae de la Scornicești. De acord, unii numesc asta „patriotism”. Sub imboldul lui, cu cea mai solemnă pronunție de-a mea, am tunat ca pe câmpul de bătaie de la Plevna:
-În Războiul de Independență, aflat la ananghie, Marele Duce Nicolae, fratele țarului rus, i-a cerut sprijinul prințului nostru Carol, prin trei telegrame succesive. Drept urmare, Carol i-a sărit ducelui în ajutor peste Dunăre, și…
Profesorul, care mesteca niște fursecuri cumpărate de noi ca să-l îndulcim, și-a stopat plescăiala, pentru că, trebuie spus, plescăia cumplit. Pentru o clipă, papilele sale păreau să fi dat uitării gustările de pe catedră.
-Apăi, matale știi cât măsoară Dunărea în lățime?
Ce-i drept, n-aveam nicio idee în privința lățimii Dunării. Învățasem toată noaptea ca să mă prezint onorabil la examen, și mă simțeam ca după două rovine, trei codrii cosminului și o vale călugărească.
-Are, să zicem, un zece metri?
-Are, am răspuns, fericit că proful conlucra cu mine.
-Și Carol al matale i-a sărit, peste Dunăre, în ajutor lui Nicolae al Rusiei?
-I-a sărit, a răspuns fiorul patriotic din mine.
-Păi, nu-ți fie cu supărare, dar Carol era atlet de performanță, de putea sări atât de mult?
Zeflemeaua profesorului m-a scos din nădușeală, după ce simțise nevoia să mă toace puțin.
Numai că el nu glumea. Deoarece am crezut că principele Carol sărise peste lățimea considerabilă a Dunării, mi-a adus la cunoștință că-s analfabet, impertinent cu istoria neamului și că el are două fete la Medicină, pe care le va feri cu strășnicie de indivizi de teapa mea, indivizi care, din păcate, cam mișună pe glia străbună.


