Perioada 23 – 29 septembrie
„Produs în Bucovina”
Târgul „Produs în Bucovina” reunește, între 24 și 26 septembrie 2010, pe esplanada Iulius Mall Suceava, producătorii agricoli din nordul țării.Vineri, la ora 11, târgul acestei toamne se va deschide cu concertul Ansamblului „Ciprian Porumbescu” și, în prezența oficialităților locale, cu prezentarea standurilor participanților. Organizatorii – Consiliul Județean Suceava și Asociația „Produs în Bucovina” – în parteneriat cu Iulius Mall, invită bucovinenii și turiștii la degustări și prezentări ale produselor tradiționale, dar și la distracție și voie bună: spectacole și concursuri folclorice.
Duminică, târgul se va încheia cu o gală a laureaților celei de-a doua ediții „Produs în Bucovina”, târg reprezentativ pentru nordul țării.
„Școlărești la Cărturești”
Până pe 30 septembrie, ceainăria găzduiește un târg cu tot ceea ce ai nevoie pentru ca materia școlară să pară mai ușoară. Adică, de la culegeri și cărți din programa de învățământ până la, în premieră la Cărtureștiul din Iulius Mall, manuale și rechizite. Ghiozdanele, caietele, stilourile, pensulele, acuarelele, șevaletele, plastilina sau lutul pentru modelaj au prețuri speciale, de târg. “Școlărești la Cărturești” pune la bătaie tot ce-ți trebuie pentru un start bun, dar colegul de bancă ți-l alegi singur!
Expoziția de pictură și grafică “EXPO RETRO”, Vasile Anghel Siminiuc
Născut în 1949, în Suceava, Vasile Anghel Siminiuc este absolvent al Liceului Pedagogic și al Școlii de Artă Suceava și este membru al Uniunii Artiștilor Plastici Profesioniști din România.
A avut numeroase expoziții personale de pictură și grafică în orașele: Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Iași și Dossa (Italia) și a participat cu lucrări de grafică și pictură la expozițiile organizate de filiala Uniunii Artiștilor Plastici Profesioniști Suceava la Cernauți, Paris, și în SUA, precum și în țară, la Arad, Bacău, Piatra Neamț, București, Vaslui și Suceava.
Premii și distincții: 1987 și 1989 Premiul II etapa Republicană “Cântarea României”, 1990 Premiul III Salonul de toamnă al artiștilor plastici amatori Suceava, 1997 Mențiune Fundația Culturală Bucovina, 2001 Premiul special pentru grafică “Lascăr Viorel”.
Expoziția găzduită de City Gallery sub numele de “EXPO RETRO” reunește aproximativ 70 de lucrări de grafică și pictură și reflectă moduri de abordare diferite în etape de lucru dintr-o perioadă mare de timp.
Învață să dansezi la Galleria Mall Suceava!
Da! Oricare dintre noi poate fi dansator, important e să vrem să facem asta. Galleria Mall Suceava, vă invită în fiecare zi de septembrie, de luni până vineri, începând cu ora 18.30 la „Lecții de dans gratuite” (Quick Step, Rumba, Latino, Slow Fox, Samba, Tango, Vals sau Cha Cha ).
Lecțiile de dans sunt oferite de Școala de dans Fly Dance Club (Suceava).
Playground Cărturești
În fiecare joi, de la ora 17.30, Librăria Cărturești se transformă în spațiu de joacă pentru… cei mari. În timp ce te relaxezi la ceai sau răsfoiești ultimele titluri beletristice, poți juca amuzantele jocuri ale copilăriei: Nu te supăra frate, Șah, Scrabble, Monopoly, Quatro, Mima, Rummy, Table, Uno și alte boardgames. Amintește-ți cât de liber te simțeai când erai copil și vino să te joci chiar dacă ești mare! Poți să îți aduci prietenii sau jocurile tale. Hai! Cărturești oferă 30% reducere la produsele ceainăriei.
„Interferențe cromatice”
Expoziție de pictură semnată de Carmel Georgescu va sta pe simeze, la etajul Iulius Mall, până pe 30 septembrie 2010.
Profesorul artistului plastic, Cristian Crihan, își apreciază astfel discipolul: ««Cum poate Dumnezeu să ne spună cât este de frumoasă Creația lui? Prin pictură! Iar cel care poate să „vorbească” cu El își pune pe șevalet o pânză și cu sensibilitate așterne culori cum îi spune inima. Și dacă ar avea un nume, i s-ar spune: Carmel Georgescu»».
Joi, 23 septembrie
Salonul Literaturii Române din Bucovina
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează joi, 23 septembrie a.c., la ora 11:00, în Sala de Arte „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene cea de-a VII-a ediție a Salonului Literaturii Române din Bucovina.
Cu acest prilej va fi omagiată personalitatea academicianului Dimitrie Vatamaniuc cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani și va fi lansat volumul „Convorbiri sub scara cu îngeri”, semnat de Dimitrie Vatamaniuc și Constantin Hrehor.
Vineri, 24 septembrie
„Călătorind prin lume”
Expoziția de fotografie „Călătorind prin lume”, semnată Edy Guadagnini.
Vernisajul expoziției are loc vineri, 24 septembrie 2010, ora 17:00, la Clubul Artelor Vizuale (Shopping City Suceava).
Sâmbătă, 25 septembrie
Let’s do it, Romania!
Curățenie în toată țara. Într-o singură zi! În Suceava, Iulius Mall va fi „cartierul general” al campaniei ecologice din România. Sâmbătă, 25 septembrie 2010, de la ora 10, vino și arată grijă față de mediul înconjurător! Îmbracă-te adecvat condițiilor meteo, iar rolele de saci și mănușile de unică folosință le aducem noi! Voluntarii se pot înscrie pe www.letdoitromania.ro sau pot veni direct la Iulius Mall Suceava. Pentru ca România să fie din ce în ce mai curată, este nevoie și de ajutorul tău!
Dj RICO, invitat special sâmbăta în Giovani Suceava
După cum probabil ați și aflat, începând de săptămâna trecută, Pub GIOVANI a dat startul petrecerilor de toamnă. În fiecare joi sunteți invitați să petreceți la o seară lăutărească alături de Lorenzzo și Gina, iar vineri la o seara românească cu Dorel și formația Select.
În fiecare weekend, Pub Giovani dorește să surprindă publicul cu mai multe surprize, printre care dorește ca în fiecare sâmbăta să aibă câte un DJ invitat.
În aceasta sâmbătă, invitat special este DJ RICO. Cu o experiența de aproape 10 ani, RICO și-a propus să-i binedispună pe toți ce prezenți prin noile sale seturi și prin stilul lui aproape unic de a pune muzica.
Rezervări și informații: 0742 700.800 sau 0752 233.133.
„Întâmplări în Orașul cu Oameni”, la Gura Humorului
Seria „Întâmplărilor în Orașul cu Oameni” continuă la Gura Humorului, la Pizzeria „La Bomba”.
Sâmbătă, 25 septembrie a.c., de la ora 21:00, avându-l ca gazdă pe Adrian Bezna (pentru că patronul pizzeriei, Sorin Poclitaru, are, de data aceasta, statut de invitat, în calitate de autor al primului său volum de versuri) și ca „prieteni de serviciu” pe cantautorii Marius Matache și Puiu Crețu, se brodește o întâmplare cu muzică folk, lansare de carte și două expoziții de pictură.
Lansarea de carte îl vizează pe Sorin Poclitaru, care se prezintă cu volumul „10 porunci” iar expozițiile le aparțin tinerilor artiști humoreni Oana Bedrulea (20 de lucrări reunite sub titlul „În dreapta liniei drepte”) și Daniel Florescu (21 de lucrări grupate sub genericul „Studiu”).
Teatru de păpuși la Galleria Mall Suceava
Sâmbăta, copii, părinții și bunicii, sunt așteptați în Galleria Mall Suceava la teatru de păpuși!Sâmbătă, 25 Septembrie, de la ora 11.30. Compania de Teatru New Talents vă prezenta în zona dedicată copiilor din Galleria Mall, piesa ‘Prostia Omenească’.
După program, alături de Lucian Dragotă, copii se vor distra pe cinste în spațiul de joacă special amenajat, vor putea participa la un program interactiv doar pentru ei și, bineînțeles, vor fi premiați cu cele mai simpatice jucării.
Așadar, în fiecare sâmbătă la Galleria Mall Suceava copiii au liber la joacă, iar părinții au liber la shopping!
Etapa Campionatului Internațional al Câinilor Ciobănești Românești
Clubul Național de Câini Ciobănești Românești (CNCCR) și Centrul Cultural PETRE TUȚEA au plăcerea de a vă invita să luați parte sâmbătă, 25 septembrie 2010, începând cu orele 10.30, la Etapa Campionatului Internațional al Câinilor Ciobănești Românești ediția 2010.
Concursul se va desfășura la Hanul Ilișești, situat pe E576, respectiv DN17 (km 32) la 7 km de Platinoasa, între Gura Humor (13 km) și Suceava (23 km).
Pentru relații legate de înscriere, cazare și informații generale vă rugam să vă adresați coordonatorului evenimentului – Gheorghe Bumbac (tel. 0753 / 520 – 737).
Duminică 26 septembrie
Teatru de păpuși “Puppet”– Prichindeii sunt așteptați la KidsLand, duminică, 26septembrie, de la ora 12.00, la întâlnirea săptămânală cu eroii din basme și povești populare.
Miercuri, 29 septembrie
Expoziție de pictură „Tărâmul oniric”
Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Suceava, Complexul Muzeal Bucovina și Consiliul Local al Municipiului Suceava organizează miercuri, 29 septembrie a.c., în galeria amenajată pe palierul de la etajul Muzeului de Istorie, expoziția de pictură cu genericul „Tărâmul oniric”, a artistului plastic sucevean Cătălin Alexandru Chifan.
Vernisajul expoziției va avea loc la ora 17:00, iar prezentarea va fi făcută de artista plastică Raluca Schipor.
