Perioada 30 octombrie – 5 noiembrie
Târgul de Artă și Antichități
De vineri până duminică, 31 octombrie – 2 noiembrie, la parterul Iulius Mall Suceava se desfășoară Târgul de Artă și Antichități. Iubitorii de obiecte care spun poveștile trecutului vor putea admira și cumpăra piese cuceritoare prin unicitatea și valoarea lor. Ceasuri, porțelanuri, numismatică, filatelie, mobilier, articole reprezentative pentru culturile altor țări, bijuterii, tablouri, accesorii și decorațiuni, toate cu patina timpului, vor fi expuse de colecționari veniți din toate colțurile țării.
„Săptămâna PSI”, la Librăria Cărturești
Librăria Cărturești, din incinta Iulius Mall Suceava (librăria care oferă „carte, ceai, muzică și dichis”), organizează și găzduiește, în intervalul 3-9 noiembrie, „Săptămâna PSI”, pe parcursul căreia la orice titlu de carte de psihologie de la Editura Trei se acordă 25% reducere.
Noile colecții de toamnă la Shopping City
Shopping City Suceava te invită să vezi noile tendințe cu care magazinele din incinta centrului comercial întâmpină sezonul de toamnă. Fie că îți dorești un look clasic, urban sau avangardist, acum ai șansa de a-ți reinventa garderoba cu cele mai actuale piese în materie de modă. Noua colecție de toamnă propune iubitorilor de fashion ținute în culori vibrante, caracterizate de imprimeuri geometrice, franjuri, ținte și carouri menite să scoată din anonimat orice apariție. Magazinele din Shopping City s-au aliniat la noile tendințe și te așteaptă să-ți creezi ținuta potrivită pentru un stil unic.
Expoziția “Salonul de toamnă” la Shopping City
Shopping City Suceava găzduiește în perioada 21 octombrie – 20 noiembrie expoziția intitulată “Salonul de toamnă”, aparținând artiștilor plastici profesioniști, membri ai Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Aceștia vor expune în City Gallery din Shopping City Suceava lucrări de pictură, grafică și tapiserie.
Joi, 30 octombrie
Seară dedicată literaturii
Cenaclul Zidul de Hârtie organizează, de la ora 18.00, o nouă seară dedicată literaturii. Întâlnirea va avea loc în crama Old Times, str. Mihai Viteazu 38, din Suceava. Invitații serii, scriitorii Liviu Dorin Clement și Dan Cristian Iordache, vor citi proză (dintr-un roman în lucru) respectiv poeme noi, iar moderator va fi poetul Florin Dan Prodan. Liviu-Dorin Clement (n. 1969, Suceava) este scriitor, redactor-șef al cotidianului Crai Nou și editor al portalului Clementmedia.ro. A publicat volumele „Texte inter-zise” (versuri), Ed. Dacia, Cluj, 2003, pentru care a obținut premiile Societății Scriitorilor Bucovineni și Fundației Culturale a Bucovinei și „Iconotextul mediatic și publicitar. Analize semio-retorice”, Ed. Mușatinii, Suceava, 2005 (culegere de texte, coord. alături de prof. univ. dr. I.C. Corjan). Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și al Societății Scriitorilor Bucovineni.
Dan Cristian Iordache (n. 1970, Suceava) a publicat mai multe cărți de poezie, printre care „Abel și eu”, Ed. Brumar, Timișoara, 2010, „Karawane”, Ed. Charmides, Bistrița, 2012, „Avatarurile domnului Oanea”, Ed. Zidul de Hârtie, Suceava, 2013, „Semn spre bine”, Ed. Charmides, Bistrița, 2014, dar și articole și grupaje de poezie în revistele Bucovina Literară, FeedBack, Porto Franco, Baadul Literar, Crai nou, Hyperion.
Vineri, 31 octombrie
Zumba Party la Del’Iri Pub
Începând cu ora 22:00, Del’Iri Pub Suceava vă invită la Zumba Party. Intrarea este liberă.
Ateliere tematice la Librăria Cărturești
De la ora 17:00, Librăria Cărturești din incinta Iulius Mall vă invită să petreceți seara împreună. „Ateliere tematice, pictură pe față, povești și surprize dulci îi așteaptă pe toți copiii care îndrăznesc să ne treacă pragul în cea mai înfricoșătoare seară din an”, anunță organizatorii.
Trattoria di Matteo, un nou restaurant în Shopping City
Începând de vineri, 31 octombrie, sucevenii se vor putea răsfăța cu specialități culinare delicioase, la noul restaurant Trattoria di Matteo din incinta Shopping City Suceava. Noua locație are menirea de a vă purta simțurile într-un itinerar culinar, de la naturalețea bucătăriei românești la extravaganța celei italienești. Meniul pregătit de bucătari iscusiți conține de la produse tradiționale românești, până la specialități din fructe de mare, paste, dar și o varietate de sortimente de pizza. De asemenea, zilnic se vor servi meniuri complete formate din gustări calde și reci, mâncăruri proaspăt scoase din cuptor sau pregătite la tigaie, grill-uri, garnituri și delicioase deserturi la doar 16 lei. La restaurantul Trattoria di Matteo, clienții se vor bucura de un cadru discret și elegant, potrivit pentru prânzuri de afaceri, aperitive sau cine romantice.
Expoziție de fotografie și lansare de carte
La Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene din municipiul Suceava va avea loc, la ora 14.00, vernisajul expoziției de fotografie a artistului fotograf Dumitru Vințilă și lansarea cărții pe care i-a dedicat-o jurnalistul Dumitru Teodorescu, cu titlul „Rolleiflexul lui Dumitru Vințilă”. Dumitru Vințilă, care a lucrat în presa suceveană în intervalul 1957-1991, expune 100 de imagini reprezentative din cariera sa de fotoreporter. Cartea, semnată de Dumitru Teodorescu, este de fapt un album bogat ilustrat, prin care i se aduce lui Dumitru Vințilă un omagiu colegial la vârstă octogenară.
Bal la Iulius Mall
De la ora 18.00, în zona KidsLand, din Iulius Mall Suceava, cei mai curajoși copii sunt așteptați la Bal. În cea mai „înfricoșătoare” zi din an, Iulius Mall a pregătit pentru ei numeroase concursuri „de speriat” și premii tematice. Cei mici vor avea prilejul să își valorifice imaginația și să se deghizeze în personaje „înspăimântătoare”. La Bal se va desfășura și o paradă a costumelor, unde ștrengarii își vor prezenta măștile și piesele alese de ei.
Sâmbătă, 1 noiembrie
„Discoteca de altădată”, la Del’Iri Pub Suceava
De la ora 21:00, la Del’Iri Pub Suceava are loc „Discoteca de altădată”. Intrare este 10 lei și include biletul de tombolă. Dacă vă este dor de muzica anilor ’80, ’90 și vă place dansul, alegeți „Discoteca de altădată”. Pentru informații și rezervări: 0741.011.211 – Luminița Irimescu, 0755.428.892 – Cornel Grosar.
Carnaval la Shopping City
Shopping City Suceava invită toți copiii să se bucure de numere de magie, concursuri și multă distracție alături de magicianul Augustin, începând cu ora 16:00, în cadrul unui carnaval. Timp de câteva ore, cei mici sunt așteptați să participe la un spectacol senzațional cu magicianul Augustin, care le va dezvălui o serie de trucuri de magie și se va distra alături de ei în cadrul activităților pregătite: pictură pe față, baloane modelate, ateliere de sculptat și desenat dovleci, dar și trick-or-treat.
Atelier de creație la Iulius Mall
Prichindeii sunt așteptați la un atelier de creație interesant. De la ora 12.00, în zona KidsLand din Iulius Mall, copiii vor învăța de la specialiști arta quilling-ului. Din floricele, frunze, fluturi și alte decorațiuni realizate prin rularea hârtiei colorate, micii artiști vor realiza rame foto personalizate. Materialele necesare și ramele vor fi făcute cadou de Iulius Mall, pentru ca micuții să își poată expune fotografiile preferate în propriile creații. Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac la Centrul Info sau la telefon 0230.208.700.
Duminică, 2 noiembrie
Kids City, ateliere de creație Art Craft
Shopping City Suceava organizează ateliere gratuite de creație și distracție, Kids City – Art Craft, dedicate tuturor copiilor energici și creativi, cu sprijinul Alexandria Librării din incinta centrului comercial. În fiecare duminică, începând cu ora 12:00, vor fi organizate ateliere tematice în cadrul cărora copiii vor putea să confecționeze obiecte decorative cu accesoriile din gama special dedicată copiilor, Art Craft, ce se găsește exclusiv în Alexandria Librării, să coloreze și să se distreze alături de mascota Shopping City Suceava. Copiii își vor petrece timpul creativ și distractiv, se vor relaxa, vor socializa și vor putea pleca acasă cu amintiri plăcute.
Teatru de păpuși
De la ora 16.00, Iulius Mall a organizat o nouă întâlnire cu marionetele Teatrului de Păpuși „Puppet”. În zona KidsLand, năzdrăvanii vor fi publicul spectacolului „Ochii mamei”, oferit de personajele din povești. În această săptămână continuă concursul „Rampa de lansare”, unde copiii își vor demonstra talentul. În plus, cei mici vor putea experimenta mânuitul marionetelor, sub îndrumarea maeștrilor păpușari.