Perioada 23 – 29 ianuarie
Joi, 23 ianuarie
Ziua de 24 ianuarie, marcată la Muzeul Bucovinei
Cu prilejul aniversării a 161 de ani de la actul istoric al Unirii Principatelor Moldova și Muntenia (24 ianuarie 1859), joi, 23 ianuarie 2020, la ora 13:00, în Sala de Conferințe a Muzeului de Istorie, va avea loc o acțiune organizată în colaborare cu Colegiul Național “Mihai Eminescu” din municipiul Suceava. Vor participa două clase de elevi, împreună cu prof. de istorie Eugenia Fărcuț. Muzeograful Cristina Slavic, din cadrul Serviciului Istorie, le va prezenta elevilor, în cadrul unei expuneri, piesele aflate în patrimoniul Muzeului Bucovinei care au aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza și soției sale, doamna Elena.
„Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859) – nașterea României moderne”
Joi, 23 ianuarie, începând cu ora 12.00, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava va găzdui o manifestare dedicată împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Acțiunea se intitulează „Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859) – nașterea României moderne”, iar invitatul special va fi prodecanul cu probleme de cercetare al Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, conferențiarul universitar doctor Florin Pintescu. Organizatorii manifestării sunt Consiliul Județean, Biblioteca „I.G. Sbiera”, Facultatea de Istorie și Geografie, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Asociația Seniorilor Bucovineni.
Lansarea cărții „Lumea Majestății Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române”, la Teatrul „Matei Vișniec”
În spațiul expozițional al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava va avea loc joi, 23 ianuarie, de la ora 17:00, lansarea volumului „Lumea Majestății Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române”, coordonat de Alexandru Muraru și Daniel Șandru. Invitat: Daniel Șandru. Prezintă: prof. univ. dr. Ștefan Purici. Lectură: Adina Tașcă, Codrin Bejenaru, trupa PI a Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, moderator: Angela Zarojanu. Organizatori: Asociația SEVA, în parteneriat cu Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.
Trupa pop-rock Spam concertează la Universitate
Trupa pop-rock Spam (Cosmin Vaman, Alexandra Andrei, Alexandru Cîșmaru, Tudor Olaru, Ciprian Diaconu) concertează pe scena Universității din Suceava, joi, 23 ianuarie, de la ora 19.00.
Spectacolul este găzduit de Auditorium ”Joseph Schmidt”, iar prețul unui bilet este de 20 de lei sau 10 lei pentru studenți, elevi sau pensionari.
Biletele cu reducere se pot achiziționa doar de la sediul Casei de Cultură a Studenților Suceava, din str. Zorilor, nr. 6 (lângă Auto Albina).
Formația Spam a fost înființată în 2014 și, potrivit propriilor declarații, abordează un stil muzical pozitiv și versuri cu substrat ce tratează cu umor teme actuale.
Vineri, 24 ianuarie
Trupa de teatru studențesc „Fabulinus” aduce „Țîba” pe scena USV
Vineri, 24 ianuarie, Teatrul studențesc „Fabulinus” aduce pe scena Auditoriumului ”Joseph Schmidt” al Universității din Suceava piesa „Țîba”, în regia lui Cosmin Panaite.
Spectacolul este programat de la ora 19.00, iar intrarea este liberă.
Potrivit organizatorilor, „spectacolul este un discurs ironic și autoironic despre teatru și metehnele sale, descrie experiența de lucru pentru un spectacol și dezvăluie din culisele relației dintre un regizor și actori.Ca în orice comedie, lucrurile degenerează, spre deliciul publicului; în cazul nostru, disfuncționalitățile prezentate își propun să și chestioneze diferitele feluri de a «face teatru».Țîba, foarte puțin după câteva ’scene’ de William Shakespeare, este o comedie care sfârșește serios, finalul fiind dedicat fericiților și sărmanilor îndrăgostiți”.
Sâmbătă, 25 ianuarie
Manifestări dedicate împlinirii a 120 de ani de la înființarea Muzeului Bucovinei Suceava
Muzeul Bucovinei Suceava împlinește în această lună 120 de ani de la înființare. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de manifestări menite să puncteze existența de peste un secol a acestei instituții de cultură.
Pe 25 ianuarie 2020, la ora 10:00, va fi inaugurat sistemul 3D – Printre dinozauri, la Muzeul de Științele Naturii; la ora 15:00, este programată o conferință și o lansare de carte – Traian Postolache, „Arta Memoriei”, prezintă: Oliv Mircea, curatorul expoziției, în Sala de Conferințe a Muzeului de Istorie; la ora 16:00, Decernarea medaliei aniversare ”Muzeul Bucovinei 120”, la Sala de Conferințe a Muzeului de Istorie.
Luni, 27 ianuarie
“Tema Holocaustului și conștiința artiștilor, muzicienilor, scriitorilor, cineaștilor și cărturarilor”.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Memoriei Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, și prilejuit de împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare și exterminare de la Auschwitz – Birkenau, Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Uniunea Scriitorilor din România Filiala Iași și PEN Club România afiliat PEN Club Internațional, organizează Conferința susținută de scriitoarea Angela Furtună, abordând “Tema Holocaustului și conștiința artiștilor, muzicienilor, scriitorilor, cineaștilor și cărturarilor”. O expoziție de carte și vizionarea unor materiale video vor întregi oferta culturală și educațională a evenimentului.
Miercuri, 29 ianuarie
„Pisica verde” – Teatrul Studențesc „Fabulinus”, la Rădăuți
Teatrul studențesc „Fabulinus” aduce pe scena Casei de Cultură Rădăuți o nouă reprezentație a piesei „Pisica verde”, de Elise Wilk, în regia lui Cosmin Panaite.
Reprezentația spectacolului va avea loc pe 29 ianuarie, de la ora 19.00. Biletele pot fi achiziționate de la Casa de Cultură Rădăuți, prețul acestora fiind de 5 lei.
Spectacolul Teatrului Studențesc „Fabulinus”, în care actorii se adresează direct publicului, narează povestea unor tineri care împărtășesc o experiență majoră, care le va schimba viața pentru totdeauna, o poveste despre evadarea din cotidian în realități paralele.