Târgul de Antichități, la Iulius Mall
De vineri până duminică inclusiv, în perioada 1 – 3 septembrie, parterul Iulius Mall va fi învăluit de parfumul nostalgiei, pentru că va găzdui Târgul de Antichități. Cei interesați să achiziționeze piese unicat sau rare, dar și numeroase obiecte a căror frumusețe a sporit odată cu trecerea timpului sunt așteptați la întâlnirea cu zeci de colecționari din toate colțurile țării. Bijuterii, ceasuri de colecție, viniluri, aparate foto vechi, obiecte vintage, numismatică, filatelie, icoane, argintărie, piese de mic mobilier, tablouri, statuete, cărți și multe alte piese peste care timpul și-a pus frumos amprenta vor putea fi admirate și cumpărate de la Târgul de Antichități. Dacă vă aflați în căutarea unui cadou original sau pur și simplu îndrăgiți obiectele cu dichis și parfum de altădată, sunteți invitați la târg, în perioada 1 – 3 septembrie, în intervalul orar 10.00 – 22.00, la Iulius Mall Suceava.
Joi, 31 august
„Tigrul din orașul nostru”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec” Suceava
Pe scena Teatrului Matei Vișniec Suceava va avea loc, de la ora 19:00, spectacolul „Tigrul din orașul nostru”, de Gianina Cărbunariu, regie: Bobi Pricop, scenografie: Adrian Damian, Video & animație: Cozlac Andrei & Alex Tilica, Muzică & sound design: Ana Teodora Popa, Light design: Cristian Șimon.
Cu: Mîndru Cătălin Ștefan, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Diana Lazăr. Rezervări bilete: telefon 0759 048 677.
Sâmbătă, 2 septembrie
Concursul pe două roți „Vee Tire Rarău Challenge”, ediția I
Iubitorii sportului pe două roți dornici de adrenalină sunt invitați la „Vee Tire Rarău Challenge”, unul dintre cele mai frumoase maratoane de MTB din Bucovina.
Aflat la prima ediție, concursul urmărește promovarea beneficiilor sportului pe două roți, a mișcării în natură și a fair-play-ului, precum și promovarea celei mai pitorești zone din inima Bucovinei, masivele Rarău și Giumalău, dar și a traseelor turistice marcate și nemarcate din această zonă.
Organizatorii (Asociația “Hai în Bucovina” și Asociația Clubul Sportiv Vee Tire Team) propun două trasee, unul de 77 km, cu un gradul de dificultate mediu spre avansat, recomandat doar cicliștilor bine pregătiți, și un altul de 27 de km.
Tura de 77 de km și 2.500 de metri diferență de nivel pornește din parcul Câmpulung Moldovenesc, având următoarele repere: Izvorul Alb – Vârful Rarău (1651m) – Chiril – Sunători – Rusca – Vârful Giumalău (1.857m) – Pojorâta – parcul Câmpulung Moldovenesc (finish).
„Un traseu pentru cei mai experimentați, ce atinge culmile înalte ale Masivului Rarău și Giumalău, cu coborâri și urcări repetate”, transmit organizatorii.
Tura scurtă de 27 de kilometri și 900 de metri diferență de nivel are startul în parcul din oraș, urmând traseul Pojorâta – Dealul Prasca (978m) – Izvorul Alb – parcul Câmpulung Moldovenesc (finish). 95% din traseu cuprinde potecă și drum de pădure. Tot în piața centrală a orașului va avea loc și festivitatea de premiere. Startul se dă la ora 10.00. Valoarea totală a premiilor în bani se ridica la suma de 14.500 de lei, la care se adaugă produsele oferite de sponsorii și partenerii evenimentului. Înscrierile se pot face pe http://www.veetire.ro/.
Perioada 31 august – 6 septembrie
Unde fugim de-acasă…
