Unde fugim de acasa…



Unde fugim de acasa...
Unde fugim de acasa...

25 mai – 31 mai
Joi, 25 mai
Vali Boghean Band, la USV
Cu începere de la ora 20.00, pe scena din Grădina englezească din campusul Universității din Suceava va concerta Vali Boghean Band, evenimentul fiind organizat de Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului „Zilele și Nopțile Studențești” (ZNSt). Intrarea este liberă.
„Eroi fălticeneni în Primul Război Mondial” – Lansare de carte
La Biblioteca Bucovinei, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, va avea loc, de la ora 17.00, lansarea cărții „Eroi fălticeneni în Primul Război Mondial”, de Eugen Dimitriu. Evenimentul va fi prezentat de prof. univ. Elena Brândușa Steiciuc. Organizatori: Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei și Societatea Scriitorilor Bucovineni.
Vineri, 26 mai
Alexandra Ușurelu concertează la Suceava
Alexandra Ușurelu va concerta, de la ora 20.00, în campusul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV). Spectacolul va avea loc în Grădina englezească (Auditorium „Joseph Schmidt”, în caz de vreme rea), intrarea fiind liberă. Evenimentul este integrat în programul festivalului „Zilele și nopțile studențești”, organizat de ASUS și Casa de Cultură a Studenților Suceava.
Lansare de carte a universitarului Gheorghe C. Moldoveanu
De la ora 12:00, în Sala de lectură (corpul E) a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc lansarea cărții „Domoleni. Tărășenii”, semnată de universitarul sucevean Gheorghe C. Moldoveanu și publicată la Editura PIM, Iași, 2017. Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și conf. univ. dr. Daniela Petroșel. USV îi invită pe toți pasionații de lectură și dialog cultural la întâlnirea cu scriitorul și profesorul Gheorghe C. Moldoveanu, dar și cu personajele volumului său.
Sâmbătă, 27 mai
Peste 600 de dansatori, la Bucovina Dance Festival
Sucevenii și nu numai primesc o invitație la dans. Bucovina Dance Festival este primul eveniment de amploare dedicat dansului, din Suceava, organizat de M Style Dance Studio și Iulius Mall.
Sâmbătă, de la ora 10.00, pe scena de la etajul Iulius Mall Suceava se va desfășura concursul național de Show Dance, din cadrul Bucovina Dance Festival. Competiția va fi structurată pe categorii de vârstă: mini (4-7 ani), copii (8-11 ani), juniori (12-15 ani) și seniori (peste 16 ani). Vor fi secțiuni pentru amatori și cei cu pregătire de specialitate, pentru disciplinele: clasic, retro, comercial, sportiv, fantezie, caracter și urban. Peste 600 de concurenți s-au înscris în concurs, dornici să impresioneze publicul și juriul cu talentul lor. Numerele vor fi jurizate de trei dintre cei mai buni dansatori ai României: Paul Gheorghe, Elite Judge Hip Hop International, fondator, manager și coregraf al Trouble Crew, Liliana Stan, International Judge – Hip Hop International, fostă gimnastă de performanță, manager și coregraf Lil’ Motion Dance School, și Paul Moldovan, dansator în trupa artistului internațional Faydee și câștigător a numeroase concursuri de specialitate.
Lansare de carte, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”
Societatea Scriitorilor Bucovineni, Mănăstirea Voroneț și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava organizează, de la ora 11:00, în sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii, lansarea cărții „Bucuria călătoriilor de suflet” (Editura Mușatinii, Suceava, 2017) a monahiei Elena Simionovici, de la Mănăstirea Voroneț. Vor vorbi despre carte și autoare stavrofora Irina Pântescu, stareța Mănăstirii Voroneț, conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan, dr. Alis Niculică, monahia dr. Gabriela Platon, dr. Ovidiu Vintilă. Moderatoarea evenimentului cultural de sâmbătă este scriitoarea Doina Cernica.
Spectacol de teatru organizat de Asociația Părinți pentru Ora de Religie
Asociația APOR – Asociația Părinți pentru Ora de Religie organizează, la Muzeul de Istorie Suceava, în Sala de Conferințe, de la ora 16, spectacolul de teatru „Dincolo de orice”, susținut de adolescenții de la Atelierul de creație și teatru APOR Vrancea. Autorul piesei este Nicolae Săcrieru, în vârstă de 16 ani, elev la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, Vrancea, pasionat de istorie, câștigător al premiului I la Sesiunea de Comunicări Științifice la Istorie 2017, faza județeană și al premiului I la Olimpiada de Istorie 2016, faza națională. Acțiunea se desfășoară în SUA, la Washington, în vara anului 1917. Cei trei membri ai Misiunii românești – Vasile Stoica, Vasile Lucaciu și Ioan Moța – au plecat în Statele Unite ale Americii în numele României pentru a pleda în favoarea cauzei românești și, în special, pentru unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat.
Hai la rugby!
Sucevenii sunt invitați să încurajeze echipa locală de rugby în semifinala barajului pentru promovarea în Liga 1 – SuperLiga. Meciul dintre RC Stejarul Buzău și CSM Bucovina Suceava are loc pe Stadionul Unirea (Bazar), de la ora 10.00. Intrarea este liberă.
Duminică, 28 mai
Bucovina Dance Festival continuă
Copiii cu vârsta de peste 7 ani pot participa la workshopuri tematice gratuite. De la ora 10.00, în zona food court, vor învăța pași de streetdance, alături de Paul Moldovan, membru al Baletului Edy Stancu din București. La final, micuții îi vor încânta pe clienții Iulius Mall cu un flashmob. De la ora 12.00, în sala de conferințe de la etajul Iulius Mall este rândul dansurilor latino să fie descoperite de micii pasionați de dans. Ștefan Dumitru de la Dance Vibes Suceava le va arăta mișcări de samba și cha-cha-cha. De la ora 13.15, în aceeași locație, Andrei Ichim, de la Dance Planet Iași, îi va învăța pe copii pașii de bază pentru vals lent și tango. Programul complet este disponibil pe site-ul M Style Dance Studio.


Unde fugim de acasa...
Unde fugim de acasa...
Unde fugim de acasa...
Unde fugim de acasa...
Unde fugim de acasa...
Unde fugim de acasa...
Unde fugim de acasa...
Unde fugim de acasa...


Recomandări

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean
Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Sâmbătă se deschide la Iulius Mall Suceava expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici. 50 de exemplare!

Sâmbătă se deschide la Iulius Mall Suceava expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici. 50 de exemplare!
Sâmbătă se deschide la Iulius Mall Suceava expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici. 50 de exemplare!