Perioada 11 – 17 februarie
Târgul de nunți „Trend Mariaj”, de la Shopping City Suceava
Viitorii miri sunt invitați, în perioada 12-14 februarie, la cea de-a treia ediție a târgului de nunți „Trend Mariaj” din incinta Shopping City Suceava, pentru a descoperi ultimele tendințe pentru cel mai important moment din viața lor. Nunta este evenimentul la care stilul, emoțiile și distracția se reunesc pentru a crea cele mai frumoase amintiri din viața îndrăgostiților, așa încât merită gândită în cele mai mici detalii pentru a fi cu adevărat memorabilă. La „Trend Mariaj” ai șansa să te întâlnești cu cei mai buni specialiști în domeniu și să alegi ceea ce se potrivește cel mai bine nunții tale. Peste 30 de expozanți îi așteaptă pe viitorii însurăței la târgul de nunți din incinta centrului comercial pentru a le oferi cele mai bune sfaturi în materie de nunți. Pe întreaga durată a târgului vor fi surprize și premii pentru vizitatori. Astfel, cei care participă la târgul de nunți și se înscriu la tombola specială au șansa de a câștiga marele premiu: un pachet muzical complet pentru nuntă, în valoare de 2.500 de euro, oferit de Taraful Laura Olteanu (oferit pentru luna octombrie 2017) sau alte premii importante puse în joc pentru viitorii miri. Așadar, fie că îți dorești să pui la punct ultimele detalii ori să alegi o gamă variată de servicii, ”Trend Mariaj” este locul în care dorințele tale vor prinde contur.
Shopping City Suceava te premiază cu o lună de miere în Antalya
În luna februarie, Shopping City Suceava răsplătește fidelitatea clienților cu o lună de miere în Antalya. Dacă te pregătești de nuntă, dar încă nu ai stabilit detaliile lunii de miere, vino la Shopping City Suceava, până pe 14 februarie, cumpără de minimum 100 de lei pe un singur bon de cumpărături, înscrie-te la tombolă și poți câștiga, prin tragere la sorți, marele premiu, o lună de miere în Antalya, alături de persoana iubită. Îndrăgostiții care vor intra în posesia premiului vor beneficia de un sejur de opt zile, încărcat de răsfăț, distracție și servicii ultra all inclusive de cea mai bună calitate, la un hotel de 5 stele din Antalya, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din Turcia. În plus, partenerul campaniei, tour operatorul Prestige Tours, va asigura și transportul câștigătorilor către destinația de lux, prin intermediul unei curse de tip charter, cu zbor direct Suceava-Antalya, pe data de 3 septembrie, cursă care se inaugurează începând de anul acesta în Suceava.
Distracție pe gheață, la patinoarul din parcarea Shopping City Suceava
Shopping City Suceava îi provoacă pe suceveni la distracție. Puteți să vă bucurați de un patinoar modern, mult mai mare, dar și de 500 de patine noi, care vor asigura momente de calitate pe gheață. Noua destinație de distracție oferă toate ingredientele necesare pentru a petrece momente de neuitat alături de prieteni sau familie: o calitatesuperioară a gheții, patine noi care conferă siguranță în timpul patinajului, muzică bună și băuturi calde. Patinoarul din parcarea Shopping City Suceava se adresează tinerilor, familiilor și copiilor pasionați de patinaj, precum și profesioniștilor sau celor care își doresc să învețe acest sport. De altfel, persoanele care nu vin cu patinele de acasă pot închiria peste 500 de perechi de patine de la standul special amenajat lângă patinoar. Programul patinoarului este zilnic, între orele 10:00-22:00. Marele avantaj pe care îl au iubitorii sportului pe gheață este acela că au posibilitatea de a plăti doar 10 lei intrarea și 10 lei închirierea patinelor, timpul alocat patinajului fiind nelimitat.
„Discoteca de altădată”, la Lounge Suceava
„Discoteca de altădată”, la Lounge Suceava, sâmbătă, 13 februarie, de la ora 20.00. Invitatul serii este interpretul de muzică ușoară din Chișinău (Republica Moldova) EL Radu. Organizatorii au precizat că din respect pentru cei care vor să petreacă Ziua Îndrăgostiților alături de echipa „Discotecii de altădată”, petrecerea continuă și duminică, 14 februarie, tot de la ora 20.00, și tot cu rezervări din timp, ca și sâmbătă. Invitatul de duminică este interpretul Gabriel Kisczuk.
Vineri, 12 februarie
Expoziția de pictură „Căutări”
La Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (Corp A, etaj I) va avea loc, la ora 17.00, vernisajul expoziției personale de pictură cu genericul „Căutări”, realizată de Ștefana Petre. Studentă în anul I la Universitatea Națională de Arte București, clasa profesorului Cezar Atodiresei, Ștefana Petre prezintă publicului sucevean aproximativ de 50 de lucrări realizate în ulei în perioada 2011-2015. Expoziția, organizată de Asociația de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG), în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Universitatea de Arte din București, va fi prezentată la vernisaj de dr. artist vizual Ana-Maria Ovadiuc – AMO, curatorul expoziției, și de criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc. Expoziția cu genericul „Căutări” poate fi vizionată până pe data 7 martie.
Sâmbătă, 13 februarie
Concert susținut de cvartetului Phoebus
Sâmbătă, 13 februarie, de la ora 18.00, la etajul Iulius Mall Suceava va răsuna muzica instrumentală. Talentații artiști din cadrul cvartetului Phoebus îi vor încânta pe cei prezenți cu cele mai frumoase melodii interpretate la coarde. Publicul va fi cucerit de eleganța și virtuozitatea lor, în program fiind incluse partituri dintr-un repertoriu fast. Timp de o oră, în pauza dintre sesiunile de shopping, clienții vor putea asculta readaptări surprinzătoare ale melodiilor mereu actuale, îndrăgite de multe generații.
Duminică, 14 februarie
Kids City, ateliere de creație pentru copii
Shopping City Suceava organizează ateliere gratuite de creație și distracție, Kids City – Art Craft, dedicate tuturor copiilor energici și creativi, cu sprijinul Alexandria Librării din incinta centrului comercial. În fiecare duminică, între orele 10:00-15:00, sunt organizate ateliere tematice în cadrul cărora copiii pot să confecționeze obiecte decorative cu accesoriile din gama special dedicată copiilor, Art Craft, ce se găsește exclusiv în Alexandria Librării, să coloreze și să se distreze alături de mascota Shopping City Suceava. Cele mai noi tehnici de creație pot fi deprinse de cei mici pe parcursul atelierelor organizate în incinta centrului comercial:metoda quilling, tehnica decoupage, tehnica șervețelului, pictură pe sticlă/lemn/ceramică și scrapbooking. Copiii vor putea lua acasă toate obiectele confecționate chiar de ei. Cei mici își vor petrece timpul creativ și distractiv, se vor relaxa, vor socializa și vor putea pleca acasă cu amintiri plăcute.
Filarmonica de Stat Botoșani va concerta la Iulius Mall
Filarmonica de Stat Botoșani și Iulius Mall îi invită pe toți cei care vor să își sărbătorească iubirea într-un mod aparte la o seară cu ritmuri clasice. Pe 14 februarie, de la ora 17.00, la etajul mallului se va desfășura spectacolul „Symphonic Love”. Astfel, artiștii orchestrei Filarmonicii vor fi pentru prima dată prezenți în Iulius Mall, oferind publicului larg un spectacol de excepție. Sub bagheta dirijorului Iulian Rusu, instrumentiștii vor interpreta uverturi celebre, selectate în ton cu Valentine`s Day. În program vor fi incluse opere semnate de compozitori renumiți, precum J. Strauss, C. Gardel, F. von Suppé, E. Waldteufel, J. Brahms, C. Robrecht, J. Massenet, V. Crăiuț, A. Khachaturian și D. Șostakovici.