Perioada 17 – 23 noiembrie
Zilele Monica Lovinescu
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, IICCMER, Radio Europa Liberă, Societatea Română de Radiodifuziune, Grupul Editorial Humanitas, Librăriile Alexandria, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava – Catedra de Filozofie și Catedra de Istorie, Primăria Fălticeni și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, organizează, în zilele de 17 – 19 noiembrie, la Suceava și Fălticeni, cea de-a V-a ediție a „Zilelor Monica Lovinescu” și decernarea Premiului Național „Monica Lovinescu – Virgil Ierunca”. Din program: astăzi, ora 10:00, în Sala de Arte “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera” va avea loc seminarul “Vizual și manipulare. Discursul Artei, al Propagandei, al Kitsch-ului și al Democrației”. Coordonatori conf. univ. dr. Ionel Corjan, scriitoarea Angela Furtună și pictorul Cătălin Alexandru Chifan; mâine, ora 10:00 și ora 14:00, biblioteca publică suceveană va găzdui două sesiuni de comunicări cu tema “Elite și democrație”. Moderatori, conf. univ. dr. Florin Pintescu, cercetător Dan Draghia. Sâmbătă, la Cimitirul Grădini-Tâmpești din Fălticeni, ora 10:00, la cripta criticului Eugen Lovinescu, vor fi evocate personalitățile înhumate acolo (între care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca) și va fi oficiată o ceremonie religioasă.
Expoziția “Paradisul pierdut. Universul copilăriei la sat”, de Sorin Onișor
Shopping City Suceava și Clubul Artelor Vizuale vă invită să vizitați expoziția „Paradisul pierdut. Universul copilăriei la sat”, de Sorin Onișor, ce cuprinde imagini care developează povești ale copilăriei magice de la sat semnate de fotograful Sorin Onișor.
Dans gratuit, la Galleria Mall Suceava
Galleria Mall Suceava invită toți copiii, în fiecare zi de noiembrie, de luni până vineri, la „Lecții de dans gratuite pentru copii”. Lecțiile de dans sunt oferite de Fly Dance Club (Suceava).
Clovnul Bobo s-a întors de la Paris!
În fiecare zi a lunii noiembrie, de luni până vineri, începând cu ora 18.30, Galleria Suceava invită copii, bonele, părinții și bunicii la „Întâlnire cu clovnul Bobo”.
Concurs de fotografie – „România, eu chiar te iubesc!”
Galeria Mall Suceava, în colaborare cu Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), lansează concursul de fotografie „România, eu chiar te iubesc!”. Înscrierile se fac până pe 25 noiembrie la girbsuceava@ymail.com.
Joi, 17 noiembrie
Miss Hollywood – Ediția III
„Dăm startul competiției! Te consideri amuzantă, frumoasă și demnă de a fi Miss Hollywood! Dovedește toate astea astăzi, participând la probele care ți s-au pregătit! Supersurpriză! Toate participantele vor primi un voucher de 50 de lei. De valoarea acestuia te poți răsfăța ca o adevărată vedetă cu băuturi hollywoodiene”, spun organizatorii. Rezervari: 0755.571.749
În Padrino, Student Party
În Padrino este Student Party. „Ești student? Vino să petrecem împreună! Shot-uri din partea casei pentru toți studenții și reducere 15% după ora 24:00. Nu rata cea mai tare petrecere studențească Marca Padrino!”, anunță organizatorii. Rezervări 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
Vineri, 18 noiembrie
Lansare de carte
La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava va avea loc, la ora 17:00, lansarea volumului „Simbolul mâinii în pictura lui Rembrandt (1606 – 1669)”, lucrare semnată de prof. Cătălin Alexandru Chifan.Cartea va fi prezentată de artista plastică Oana Chinchișan.
Expoziție de pictură la City Gallery
La City Gallery, în incinta Shopping City Suceava, se deschide, la ora 17:00, expoziția de pictură „Lumina văzută”, a artistului plastic Manuell Mănăstireanu. Expoziția, care se circumscrie unui proiect mai amplu început cu câțiva ani în urmă, marchează prima prezență la Suceava cu o expoziție personală a lui Manuell Mănăstireanu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași. Expoziția, care va fi prezentată de Valentin Ciucă și Vasilian Doboș, va putea fi vizitată în perioada 18 noiembrie – 4 decembrie 2011.
Hollywood Economic Star
„Vrei să faci parte din comunitatea Hollywood? Vineri am pregătit pentru voi două stele speciale! Stelele Hollywood Economic! Distrează-te în «Stil Economic la Hollywood» și poți deveni și tu o Stea!”, informează reprezentanții Hollywood. Rezervări: 0755.571.749
Expoziția “Festivaluri și Tradiții Chinezești”, Shopping City Suceava
Ambasada Republicii Populare Chineze, Asociația Română de Prietenie cu Republica Populara Chineză și Shopping City Suceava vă invită, la ora 18:00, la vernisajul expoziției “Festivaluri și Tradiții Chinezești”. Expoziția se concentrează asupra câtorva festivaluri ale diferitelor grupuri etnice ale Chinei, dintre care amintim: „Festivalul Primăverii”, „Festivalul Lampioanelor”, „Festivalul Dun Wu”, „Festivalul Qing Ming”, „Festivalul Toamnei”, ”Festivalul Chong Yang al populației Han” etc. Aceste evenimente sunt cele mai importante și reprezentative festivaluri tradiționale chinezești.
Stand Up Comedy de excepție, la Padrino
Padrino vă prezintă, începând cu ora 22.30, un spectacol de Stand Up Comedy de excepție, în compania artiștilor Cătălin Bordea, din trupa Cafe Deko, și Cosmin Natanțicu, din trupa Divertis. Rezervări 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
Sâmbătă, 19 noiembrie
Fire Party la Hollywood
„Noi sărbătorim începutul iernii într-un mod unic, cu o petrecere ce îți va tăia răsuflarea! Barul în flăcări, shot-urile flambate din partea casei vor fi surprizele unei seri incendiare! Susține și tu atmosfera noastră fierbinte”, este îndemnul organizatorilor. Rezervări: 0755.571.749
Lecții gratuite de machiaj, în Galeria Real
Galeria Real organizează „Lecția de stil – o sesiune de lecții și demonstrații gratuite de machiaj”. Specialiștii în make-up vor împărtăși noile tendințe și vor învăța doamnele cum să se facă frumoase de sărbători. Evenimentul are loc în parteneriat cu Avon și Pro FM, în Galeria Real din Suceava. Doamnele sunt așteptate în intervalul orar 10.00 – 18.00, iar cele mai norocoase vor putea chiar pleca acasă cu diverse premii.
Ștefan Bănică Jr., invitat la petrecerea reducerilor de la Iulius Mall
Ștefan Bănică Jr. va fi prezent la petrecerea reducerilor de la Iulius Mall, unde sucevenii sunt așteptați la cea de-a doua ediție a celui mai iubit eveniment de cumpărături și distracție din nordul țării: „Veniți la miezul nopții!”. Organizatorii pregătesc, începând cu ora 18:00, oferte speciale, promoții, prezentări de modă ale magazinelor din mall și premii surpriză. Recomandarea Iulius Mall, organizatorul evenimentului, este „Să dormi bine ziua! Să cumperi la miezul nopții!”. La trei ani de la inaugurare, Iulius Mall Suceava dă sâmbătă startul distracției.
Mexican Night, în Office`s Club
În Office`s Club este Mexican Night. „Petrecem în stil mexican! La două shot-uri de tequila comandate, al treilea este gratis și DJ Cioco ne promite că o să petrecem până în zori”, anunță organizatorii. Rezervări 0735 167 111. www.facebook.com/OfficesClub
Teatru pentru copii, la Galleria Suceava
De la ora 11.30, Teatrul pentru copii și tineret „Vasilache” din Botoșani va prezenta, în zona dedicată copiilor din Galleria Suceava (la etaj), piesa „Rățușca cea urâtă”. Accesul este gratuit!
Distracție în stil Padrino
„Te invităm să te distrezi în stil Padrino, pe cea mai bună muzică de pub și cea mai cool atmosferă din oraș”, spun organizatorii. Rezervări 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro