Perioada 5 – 11 mai
„Prețul corect”, până pe 9 mai
Colecțiile de primăvară-vară 2011 ale magazinelor din Iulius Mall, ofertele speciale și prețurile tentante continuă să fie promovate pe Facebook. Până pe 9 mai 2011, pe http://www.facebook.com/IuliusMallSuceava, poți fi premiat dacă afli „Prețul corect” al articolului vestimentar sau de încălțăminte, de decor sau accesoriului fotografiat.
„Eco Trend”, între 6 și 8 mai
O expoziție de obiecte vestimentare create din materiale reciclabile și un concurs se vor desfășura în Iulius Mall, între 6 și 8 mai. Studenții de la Comunicare și Relații Publice, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, derulează campania „Cei 3Rei Pași” (C.R.P. – Comunicăm problemele; Respectăm opiniile; Punem în aplicare soluțiile). Duminică, va fi organizată ad-hoc o competiție pentru confecționarea unor obiecte din materiale reciclabile. În toate cele trei zile, pe un panou special, lângă expoziția „Eco Trend”, clienții Iulius Mall își pot scrie gândurile pozitive despre natură.
Cupa Cartierelor la Fotbal
Iulius Mallgăzduiește cea de-a treia ediție a întrecerii la fotbal între cartierele municipiului Suceava, dar și din alte orașe. Preliminariile vor avea loc în intervalul 6 – 8 mai, iar între 13 și 15 mai se va desfășura turneul final. Indiferent de vârstă, iubitorii „sportului-rege” se vor putea afirma în competițiile organizate de Iulius Mall, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava și Asociația Județeană „Sportul pentru toți”.
Târgul Colecționarilor, 7 – 8 mai
Tradiționala întâlnire a colecționarilor și buchiniștilor cu publicul bucovinean are loc în Iulius Mall, sâmbătă și duminică, 7 și 8 mai. Societatea Numismatică și Filatelică Română, secția Suceava, aduce obiecte atinse de patina timpului. Curioșii pot afla de la expozanți și poveștile captivante ale fiecărei podoabe, mărci poștale, piese de decor sau de mobilier.
„Grafică și pictură”, până pe 8 mai, la Iulius Mall
Până pe 8 mai, artistul Gheorghe Ropciuc expune lucrări în peniță și ulei, la etajul centrului comercial. Aflată sub patronajul Alianței Pro Bucovina, S.A.A.A.P.B. și Iulius Mall, expoziția intitulată „Grafică și pictură” îl are ca autor pe profesorul de limba franceză Gheorghe Ropciuc, care exprimă într-un limbaj plastic incitant, original și în cromatică vie frământările sale interioare.
„Expresii bizantine”, la Iulius Mall, până pe 21 mai
Adrian Bratiloveanuși Constantin Ungureanu expun propriile lucrări plastice la parterulIulius Mall, lângă Paraclisul Sfântul Ioan cel Nou. Până pe 21 mai, Adrian Bratiloveanu prezintă pânze cu picturi religioase, iar Constantin Ungureanu expune 20 de icoane clasice pe lemn.
Mini Playback Show
Sâmbătă, de la ora 18:00, și duminică, începând cu ora 16.00, toți copiii talentați sunt invitați la Galleria Suceava să-și exprime abilitățile artistice în cadrul programului Mini Playback Show. Toți vor fi premiați pentru curaj, iar cei mai buni în interpretare, dans și playback se vor califica pentru semifinalele din luna iunie.
Clovnul Bobo s-a întors de la Paris!
În fiecare zi a lunii mai, de luni până vineri, începând cu ora 18:30, Galleria Suceava invită copiii, bonele, părinții și bunicii la „Întâlnire cu clovnul Bobo”. Un program special, în care micuții invitați se pot bucura de programe interactive ca: face painting, diverse jocuri educative și de amuzament, activități de desen și modelat baloane, alături de prietenul lor, clovnul Bobo. Prietenul copiilor, clovnul Bobo, te așteaptă seară de seară la Galleria Suceava!
Expoziție de desene – Călin Baban
Începând de miercuri, 4 mai, la City Gallery din incinta Shopping City Suceava poate fi vizitată Expoziția de desene semnată Călin Baban. Cele 35 de lucrări expuse, realizate în tehnica grafit pe hârtie, sunt inspirate din natură și reprezintă trăirile artistului din perioada actuală (vârsta de 35 de ani).
Festivalul de literatură și artă contemporană
În cadrul Festivalului de literatură și artă contemporană (7 – 8 mai) vor avea loc începând, cu ora 19:00, la City Gallery (Shopping City Suceava), un spectacol coregrafic și un concert live multimedia. Organizatori: Asociația Culturală ARTFEST, Ziarul de hârtie și Biblioteca Județeană „I.G. Sbiera”.
Joi, 5 mai
Colecția “Opera Omnia – Poezie contemporană”
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Editura „Tipo Moldova” Iași organizează, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene, lansarea unor volume din colecția “Opera Omnia – Poezie contemporană” (proiect susținut de Universitatea “Petre Andrei” din Iași).
Vor fi lansate volumele poeților suceveni Ion Beldeanu, Ion Cozmei, Constantin Hrehor și Constantin Severin.
Prezintă criticul literar Nicolae Cîrlan, poetul și jurnalistul L.D. Clement și scriitorul Aurel Ștefanachi, directorul editurii ieșene „Tipo Moldova”.
Expoziție de desen, grafică și pictură, la Humor
La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din orașul Gura Humorului se deschide, la ora 17:00, expoziția de desen, grafică și pictură realizată de Mircea Catargiu.
Humoreanul Mircea Catargiu, care a absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași (unde a fost coleg de promoție cu Lucia Pușcașu, președintele Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici), a optat pentru cariera militară, iar acum este pensionar. Și-a menținut însă pasiunea pentru pictură și cochetează cu literatura, fiind autorul unui volum de versuri.
Prin expoziția personală de la muzeul din Gura Humorului, Mircea Catargiu își marchează artistic un moment din biografie: împlinirea a patru decenii de la absolvirea Liceului de Artă „Octav Băncilă”.
La Hollywood, Vodka Party
Doar la Hollywood – Vodka Party. Pentru fiecare rezervare de minim șase persoane la masă, și neapărat patru fete petrecărețe, se oferă o sticlă de votcă din partea casei!
„Ziua bărbatului”, la Iulius Mall
La etajul shopping mall-ului, vor avea loc două mari întreceri pentru clienții Iulius Mall. Pe un panou instalat la etaj, Bergenbier îi premiază pe bărbații adevărați! La un panou mare în formă de poartă de fotbal, bărbații vor șuta pentru a câștiga premii: mingi, tricouri, șepci, magnetic notepad, mingi antistres sau baxuri cu bere, toate purtând logo-ul celebrei mărci Bergenbier. Un aparat de tip boxer poate fi lovit de două ori înIulius Mall, iar cea mai bună lovitură se premiază cu ore gratuite de joc în Strikers Club: biliard, tenis de masă și bowling.
Student Party, la Padrino
În Padrino este Student Party. Oferim multe premii din partea Padrino și Captain Morgan. În plus, la trei Captain&Cola comandate primești unul din partea Captain. Shot-uri din partea casei pentru toți studenții și reducere 15% după ora 24:00. Nu rata cea mai tare petrecere studențească marca Padrino! Rezervări 0742365859. www.RestaurantPadrino.ro.
La Club Babylon, Student party!
Cocktail Music – Party with DJ Sancez. Program special dedicat studenților, unde vor fi recompensați cu premii din partea casei! Petrecerea incendiară este dedicată studenților din Universitatea Suceava și va fi întreținută de Dj Sancez, noul rezident Club Babylon Suceava. Barmanii au pregătit o serie de shot-uri și cocteiluri servite într-un mod neconvențional! Petrecere întreținută de superanimatoare! Program nerecomandat minorilor!
În fiecare joi, la ora 2:00 Club Babylon organizează o tombolă, la care unul dintre cei prezenți poate câștiga 50 de euro!
Vineri, 6 mai
Clubul de lectură și Cenaclul Scriitorilor-Copii
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Librăriile Alexandria și www.agonia.ro, cu participarea Colegiului Național “Mihai Eminescu” și a Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”, organizează, la ora 18:00, la biblioteca publică suceveană, a XXVII-a sesiune a Clubului de lectură pentru copii “Prințul Fermecat” și a Cenaclului Scriitorilor-Copii sub genericul “Flori – miraj în literatură și artă”.
Din program: 1 – Flori-miraj în texte literare, muzică, arte plastice, fotografie și artă digitală universale; 2 – Atelier de scriere creativă: Flori și sentimente; motivul floral și textul revrăjit; 3 – Copilăria la Putere – Critică și trăznăi.
Coodonator: scriitoarea Angela Furtună.
Petrecere românească, doar la Hollywood
Pentru fiecare rezervare de minim șase persoane la masă, și neapărat patru fete petrecărețe, se oferă o sticlă de votcă din partea casei. Organizatorii te așteaptă cele mai bune hituri românești.
Padrino – Tequila Party
Petreceți în stil mexican! La un metru de tequila comandat primiți cinci shot-uri din partea casei, iar la două shot-uri comandate, al treilea ți-l dau organizatorii. Rezervări 0742365859. www.RestaurantPadrino.ro.
Tequila Bum Bum
O superpetrecere, cu un special club mix cu Dj Sancez, la Club Babylon, în cadrul căreia se vor oferi metri de tequila din partea casei și va continua superoferta de trei lei pe shot! Intrarea gratuită!
Grupul Noi, La Fierărie
De la ora 21:00, la Pub Boem „La Fierărie”, recitalul grupului Noi, cu Titus Constantin și Iulia Mitrea. Intrarea este 10 lei. Rezervări: 0771 262 251.
Sâmbătă, 7 mai
Sport
Handbal, Liga Națională, ora 11.00, sala LPS Suceava
CS Universitatea Suceava – HC Minaur Știința CSM Baia Mare
Ziua bărbatului, la Hollywood
Ziua bărbatului, cu cele mai sexy animatoare și cea mai tare atmosferă. Iar pentru a-i sărbători într-adevăr, la fiecare masă de cel puțin șase persoane, cu patru băieți, se oferă cadou din partea gazdei o sticlă de votcă. Rezervări: 0755 571 749.
Origami– Librăria Cărturești
Librăria Cărturești, din Iulius Mall, provoacă, din nou, publicul sucevean să intre în lumea fascinantă origami. În aburii ceaiului parfumat de la Cărturești, îndrumați de Luana Popa, în fiecare sâmbătă, de la ora 11:30, curioșii pot deveni cu adevărat pasionați de arta modelării hârtiei. Locurile în librărie sunt limitate, iar participarea trebuie confirmată pe e-mail: sv_mall@carturesti.ro sau telefonic: 0732 003 049.
Atelier de creație pentru copii
Dacă vrei să te distrezi, inventezi și colorezi, ia-ți prietenii de mână, în fiecare săptămână! Iulius Mall te așteaptă cu idei, culori și artă! De la ora 12:00, prichindeii vin la KidsLand să creeze, să se distreze și să își facă noi prieteni.
Distracție la Padrino
Distracție maximă pe hit-urile mixate de Dj Verony, la Padrino. Rezervări .0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
Petrecere în Office`s Club
Petrecere, sâmbătă seara, în Office`s Club. Mixează DJ Funk!
No Rules cu Dj Sancez
Distracție fără limite și nebunie curată în Club Babylon Suceava, în cadrul programului No Rules!
Petrecerile vor miza pe un supermix cu muzică de club pregătit special de Dj Sancez și o atmosferă incendiară, creată de un spectacol special al celor mai sexy animatoare din Suceava, și un show de lumini amețitor. În weekend, continuă și superoferte la votcă și whisky!
Petrecere întreținută de superanimatoare! Program nerecomandat minorilor!
Teatru pentru copii, la Galleria Suceava
De la ora 11:30, la Galleria Suceava, Teatrul pentru Copii și Tineret „New Talents” va prezenta în zona dedicată copiilor din Galleria Suceava (la etaj), piesa „Sarea în bucate”. Accesul este gratuit!
Duminică, 8 mai
Teatru de Păpuși “Puppet”, la Iulius Mall
Teatru de Păpuși “Puppet” invită prichindeii din Suceava și din împrejurimi, de la ora 12:00, în lumea poveștilor populare și basmelor atât de dragi copiilor.
Retro Party
Distracție fără limite în Club Babylon Suceava în cadrul programului Retro Party! Petrecerile vor miza pe un supermix cu muzica anilor ’80-’90, pregătit special de Dj Sancez. În weekend continuă și superoferte la votcă și whisky! Rezervări și informații la 0758 536 725.
Expoziția Națională Chinologică – C.A.C. Suceava “Cupa Bucovina”
Asociația Chinologică a județului Suceava, în parteneriat cu Shopping City Suceava și Belcando, organizează Expoziția Chinologică Națională, cu atribuirea titlului C.A.C. “Cupa Bucovina 2011”. Evenimentul va avea loc, pentru al patrulea an consecutiv, în parcarea Shopping City Suceava, începe la ora 10:00 și se va desfășura pe parcursul întregii zile.
Concursul-expoziție reunește câini de rasă din toată țara, care vor fi răsplătiți cu titlul C.A.C. (Câine cu Aptitudini de Campion), pe diferite grade de performanță, atribuite de un juriu profesionist, precum și premii din partea Belcando, Carrefour, Baumax, Animax și Camera de Comerț și Industrie Suceava. Detalii pe www.achsuceava.ro.
Marți, 10 mai
Marțea veselă, la Padrino
Săptămâna începe în Padrino, cu Marțea veselă. Pe la ora 20:00, începe distracția și o ține până spre dimineață. Rezervări 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro.