Perioada 28 iunie – 4 iulie
Dansuri de societate pentru prichindei, la Iulius Mall
Dansuri de societate pentru prichindei, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, de la ora 18:00, în sala de dans de la etajul Iulius Mall. Cei mici pot lua gratuit lecții de samba, salsa, rumba, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive și slow foxtrot în sala Boomdance.
„Bucuria luminii”
22 de pânze pictate în ulei cu peisaj marin și colinar, semnate de Livia Pânzaru (farmacist) și Ioana Cezara Poiată (medic oftalmolog), vor fi expuse până pe 30 iunie. Reunite sub titlul „Bucuria luminii”, expoziția este organizată de Iulius Mall, în colaborare cu Alianța Pro Bucovina și SAAAPB Suceava.
Promoții estivale al Iulius Mall
Crazy Prices la C&A – Promoții estivale până pe 31 iulie, în Iulius Mall, la C&A. Sumedenie de articolele de vară pentru cei mari și cei mici se află la parterul mall-ului, cu reduceri de tip sale.
Steilmann – Până pe 31 iulie, Steilmann oferă 50% discount la o gamă vastă de produse. Promoțiile se aplică la casa de marcat.
Lecturi de vacanță
Cartea nu preferă marea sau muntele, România sau străinătatea, rucsacul sau bagajul de mână. Este portabilă, manevrabilă și compactă. Până pe 31 august, alege cartea potrivită din cele 150 de titluri de vacanță selectate de Cărturești, cu 20% discount.
KidsLand Club te premiază
Până pe 31 august, cumpărăturile din magazinele pentru copii sunt premiate! Iulius Mall răsplătește clienții care cumpără jucării, vestimentație, încălțăminte, accesorii, obiecte de decor și alte articole pentru copii. La cumpărături de 50, 100 și 150 de lei (bonuri cumulate, chiar și din zile diferite), clienții primesc ore gratuite de joacă pentru cei mici la KidsLand. Magazinele care participă la tombolă sunt Delia’07, Cofetăria Oana, Evel Mod, Louise, Dinoland și Armin Kids.
Ferma animalelor, la Shopping City Suceava
Shopping City Suceava le-a pregătit celor mici sute de motive de voie bună într-un singur loc: Ferma Animalelor – un loc de distracție unic în țară și extrem de special, deschis până pe 1 iulie. Aceasta îi așteaptă pe toți sucevenii cu un decor spectaculos, unde prichindeii se vor putea juca în voie, dar mai ales gratuit.
Expo Art Absolvent 2012
În City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, s-a deschis expoziția absolvenților Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”. Expoziția reunește creații realizate de absolvenți de la clasele de artă plastică ale prof. Iulian Asimionesei, Angela Pitariu-Bolnavu, Oana Ruxandra Hrișcă și clasa de arhitectură și design a prof. Neculai Moroșan și cuprinde lucrări de pictură, grafică, propuneri de proiecte arhitectonice și de obiecte utilitare.
Învață să dansezi la Galleria Suceava!
Galleria Mall Suceava îi invită pe toți copiii, în fiecare weekend, la „Open Weekend”, unde pot beneficia de cursuri de dans gratuite, oferite de școala de dans Fly Dance Club (Suceava).
Întâlnire cu Clovnul Bobo
În fiecare zi a lunii iunie, de luni până vineri, începând cu ora 18.30, Galleria Suceava invită copiii, bonele, părinții și bunicii la „Întâlnire cu clovnul Bobo”. Un program special, în care micuții invitați se pot bucura de programe interactive ca: face painting, diverse jocuri educative și de amuzament, activități de desen și modelat baloane, alături de prietenul lor, clovnul Bobo.
Galleria Suceava și Ciuc dau startul la vacanță
În perioada 18 iunie – 18 august, Galleria Suceava, în parteneriat cu Ciuc Natural Radler, vă invită să luați partea la campania promoțională „Dăm startul la vacanță!”. „Vino zilnic la Galleria Suceava, cumpără de minim 20 de lei din magazinele aflate în incinta complexului comercial, depune în urna special amenajată bonul de cumpărături, însoțit de cuponul de tombolă. În cele nouă săptămâni de premii, poți câștiga, săptămânal, unul dintre cele cinci sejururi la mare, a câte trei zile, pentru două persoane, cu mic dejun inclus, sau, zilnic, unul din cele șapte baxuri de bere Ciuc Natur Radler”, anunță organizatorii.
Joi, 28 iunie
În Padrino, College Summer Party
În Padrino este College Summer Party. „Ești student? Vino să petrecem împreună! Shot-uri din partea casei, pentru toți studenții, și reducere de 15%, după ora 24:00. Nu rata cea mai tare petrecere studențească, marca Padrino!”, anunță organizatorii. Rezervări 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
Vineri, 29 iunie
Șampanie pentru Petru și Pavel
Clienții și clientele Iulius Mall care poartă numele celor doi sfinții vor fi aniversați. Primele 150 de persoane care vin la Centrul Info cu un bon de cumpărături și cartea de identitate primesc din partea Iulius Mall o sticlă de șampanie pentru a sărbători onomastica alături de cei dragi.
Cadouri…, la Padrino
„E ziua ta săptămâna asta? Ia-ți prietenii și sărbătorește-o vineri (în afara serilor cu evenimente speciale), la Padrino, și noi îți facem cadou 50% pentru toate produsele din bar, la nota de plată, după ora 22.00”, anunță organizatorii. Rezervări 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
Sâmbătă, 30 iunie
„Turismul Ecumenic în Bucovina”, ediția a II-a
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, de la ora 11:30, cea de-a II-a ediție a manifestării științifice “Turismul Ecumenic în Bucovina”. Evenimentul, care va avea loc sub patronajul Facultății de Inginerie Alimentară, urmărește promovarea turismului ecumenic în județul Suceava și zonele limitrofe.
Origami, la Cărturești
La Cărturești, în aburii ceaiului parfumat de la Cărturești, în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, curioșii pot deveni cu adevărat pasionați de arta modelării hârtiei. Locurile în librărie sunt limitate, iar participarea trebuie confirmată pe e-mail: sv_mall@carturesti.ro sau telefonic, la numărul 0732 003 049.
Master Class, la Iulius Mall
De la ora 12:00, pe terenul de sport Club Strikers din Iulius Mall, trăiește experiența Zumba! Alina Duma și Andreea Teodora, de la MC Zumba Fitness, vor antrena publicul să se distreze și să ardă sute de calorii. Pașii sunt simpli, ușor de urmat și pot aduce premii veritabile!
Motorfest, în parcarea Iulius Mall
Parcarea Iulius Mall va găzdui o demonstrație de Stunt Moto. Toți motocicliștii veniți la Motorfest vor ajunge, în jurul orei 12:00, în parcarea mall-ului, după parada de 80 km pe traseul Gura Humorului – Suceava. Organizatorul festivalului, Clubul Moto “North Gang Riders”, îi așteaptă pe iubitorii motoarelor pe două roți la cea de-a doua ediție Motorfest la Suceava.
Distracție în stil Padrino
„Te invităm să te distrezi în stil Padrino, pe cea mai bună muzică de pub și cea mai cool atmosferă din oraș”, este invitația organizatorilor. Rezervări 0742 365 859. www.RestaurantPadrino.ro
Provocare…, la Office`s Club
„În fiecare sâmbătă, ne vedem la «marea ieșeală»! Te provocăm la distracție! Fotograful nostru îți stă la dispoziție să faci cele mai cool poze, împreună cu gașca ta. Cea mai votată poză câștigă «marea ieșeală», în Office`s Club, în valoare de 250 de lei!”, anunță reprezentanții clubului. Pentru regulament, accesați www.facebook.com/officesclub. Rezervări 0735 168 111
Teatru pentru copii, la Galleria Suceava
De la ora 11.30, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” va prezenta, în zona dedicată copiilor, din Galleria Suceava (la etaj), piesa „James și piersica uriașă”.
Lansare de carte, „Iubirea care vindecă” de Gigi Ghinea
Shopping City Suceava și Alexandria Librării vă invită la lansarea cărții „Iubirea care vindecă” de Gigi Ghinea. Manifestarea va începe la ora 12.00, în City Gallery, cartea fiind prezentată de psiholog Gabriela Clement. La întâlnirea cu cititorii, Gigi Ghinea va aborda vindecarea spirituală într-o manieră existențialistă. „Iubirea care vindecă” este cea de-a doua carte semnată Gigi Ghinea, după „Cum m-am vindecat de nefericire”.
Duminică, 1 iulie
Vizionează finala Euro 2012 la Gusto’s Pub!
Galleria Suceava vă invită în Gusto’s Pub, situat la parterul complexului comercial, pentru a viziona Finala Campionatului European de Fotbal! Primii 50 de spectatori la meci vor primi câte o bere din partea casei, iar la finalul meciului, dacă vor ghici scorul corect, vor putea avea șansa să câștige și mingea UEFA 2012 Adidas, pusă la bătaie de organizatori.
Marți, 3 iulie
Atelierul de vacanță
În fiecare marți, de la ora 18.30, Cărturești dedică celor mici o seară de povești, iar Ilinca Rusu, psiholog, coordonează întâlnirile.