Perioada 26 ianuarie – 1 februarie
Serbările Zăpezii, la Vatra Dornei
Vineri, 27 ianuarie, de la ora 19:00, va avea loc, în cadrul Serbărilor Zăpezii de la Vatra Dornei, un Party DJ, iar sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 19:00, pe scena din parc vor urca membrii Artis Band din Suceava. Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei se vor desfășura în Parcul Municipal al orașului, în imediata apropiere a izvorului Sentinela și a Cazinoului.
Târg Handmade, la Iulius Mall Suceava
De vineri până duminică, în perioada 27-29 ianuarie, cei care iubesc articolele unicat sunt așteptați la o nouă întâlnire cu artizanii iscusiți, la Iulius Mall, la Târgul Handmade. Coliere, cercei, brățări, broșe și alte podoabe realizate prin tehnici inedite, care impresionează prin unicitatea și simplitatea lor, sunt propunerile expozanților pentru doamnele și domnișoarele pasionate de bijuterii. În oferta târgului vor fi și accesorii de păr, piese vestimentare, genți, pălării, vaze decorative, cutii și cufere din lemn, cosmetice naturale și multe alte obiecte lucrate manual.
Vineri, 27 ianuarie
Filmul „6,9 pe scara Richter”, la Cinema Modern
Radio AS aduce la Suceava, în parteneriat cu Primăria Suceava, la Cinema Modern, filmul „6,9 pe scara Richter”, cea mai nouă comedie în regia lui Nae Caranfil. Filmul va avea două proiecții de gală, de la ora 17:00 și de la ora 20:00, cu participarea regizorului Nae Caranfil și a actriței Maria Obretin.
Filmul „6,9 pe scara Richter”, „o comedie de mare public, surprinzătoare, revigorantă, plină de fantezie și burlesc” (Metropolis), a fost proiectat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), stabilind un nou record la deschiderea festivalului: peste 3.000 de spectatori în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Filmul a avut o avanpremieră bucureșteană și în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, proiecția fiind sold out încă înainte de începerea festivalului. Nae Caranfil, regizorul filmelor „Filantropica”, „Restul e tăcere” sau „Asfalt Tango”, revine pe marile ecrane cu „6,9 pe scara Richter”, o comedie cu accente de musical și primul film la care Nae Caranfil semnează nu doar scenariul și regia, ci și muzica și versurile. Regizorul Nae Caranfil susține că filmul „6,9 pe scara Richter” „ar fi putut fi o dramă cumplită despre depresii clinice, cutremure și bătrânețe. În schimb, a ieșit o comedie despre toate acestea care până la urmă se transformă într-un musical… Am pornit de la ideea unei relații tată/fiu în care tatăl este tânăr, iar fiul bătrân. Asta însemnând că tatăl are comportamentul unui tânăr, adolescent chiar, în timp ce fiul se confruntă anevoie cu criza vârstei mijlocii.”
Evenimentul Kaddish, în Sala de Artă „Elena Greculesi” de la Biblioteca Bucovinei
Consiliul Județean Suceava, prin Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, organizează, la ora 12.00, în Sala de Arta „Elena Greculesi” de la Biblioteca Bucovinei, evenimentul Kaddish, prilejuit de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Proiectul este condus de scriitoarea Angela Furtună, care va evoca pagini de viață și din opera unor iluștri autori: Primo Levi, Norman Manea, Paul Celan, Benjamin Fondane, Aharon Appelfeld, Mihail Sebastian, Christian Bernadac, Anne Frank, Hédi Fried, Vasili Grossman, Miriam Korber, Arnold Daghani, Oliver Lustig, Sonia Palty, Benedict Solomon, Elie Wiesel, Selma Meerbaum-Eisinger, Viktor Frankl, Franz Kafka. Un film BBC despre lagărul de la Auschwitz Birkenau va proiecta auditoriul în lumea unor tragice amintiri, care transmit mesajul că astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete în lumea civilizată. Ilustrația afișului aparține ilustrului profesor, pictor și Maestru Devis Grebu.
Sâmbătă, 28 ianuarie
„Singură în fața dragostei și a morții”, la Teatrul „Matei Vișniec”
Reprezentația „Singură în fața dragostei și a morții” va avea loc, de la ora 19:00, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava. În distribuția spectacolului: actrița Clara Popadiuc, la chitară – Ștefan Lupu, regia artistică – Andrei Munteanu. Durata spectacolului: 50 de minute. Monodrama este un gen extrem de ofertant pentru actori și regizori și reprezintă un punct nevralgic în orice repertoriu teatral articulat. Spectacolul „Singură în fața dragostei și a morții” reprezintă o incursiune brutală și metodică în cele mai intime detalii ale vieții unei ființe ignorate de propriul soț, dar și de societatea contemporană a consumatorilor de plăceri. O comedie amară despre nenorocire și fericire, despre dragoste și ură, despre dedicație și uitare, despre oameni și obiecte. Programul casei de bilete: luni-joi, între orele 11:00-16:00; preț bilete: 20 de lei – preț pentru adulți; 10 lei – preț redus pentru elevi, studenți, pensionari.
Informații și rezervări la tel. 0759 048 677.
Activități creative la Iulius Mall
De la ora 14.00, în zona magazinelor pentru copii din Iulius Mall, prichindeii au liber la activitatea creativă preferată. Specialiștii Creativ&Deco au o nouă propunere pentru cei mici, care să le pună în valoare imaginația și îndemânarea. De această dată, vor fi realizate plăcuțe cu numele lor, decorate cu flori, mărgele și alte accesorii. Materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall, iar decorațiunile le vor fi oferite micilor artiști.
Duminică, 29 ianuarie
Zi de dans, la Iulius Mall
Duminică este zi cu dans, la Iulius Mall. De la ora 17.00, la parter se vor auzi ritmuri latino. Clienții vor fi invitați la dans de profesioniștii Salsa Family, alături de care vor învăța mișcările de salsa, bachata și merengue.