Unde fugim de-acasă…



Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...

Perioada 19 – 25 martie
Agro Expo Bucovina 2015
În perioada 20-22 martie va avea loc cel mai mare și important eveniment agricol din zona Moldovei, Târgul Agro Expo Bucovina. Cea de-a XIII-a ediție a târgului este organizată în parcarea Iulius Mall Suceava de Camera de Comerț și Industrie Suceava, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Direcția Agricolă Suceava.
Evenimentul reprezintă cea mai complexă manifestare de acest gen din zona de nord-est a României, având ca scop promovarea agriculturii din țara noastră, a potențialului zootehnic autohton, a produselor tradiționale și a echipamentelor și utilajelor agricole
Târg de Artă și Antichități, la Shopping City
În perioada 21-22 martie, Shopping City Suceava te invită la Târgul de Artă și Antichități. Colecționari din întreaga țară vor expune obiecte valoroase precum: piese de mobilier, tablouri, ceasuri, cărți, numismatică, bijuterii, podoabe, obiecte vechi de artă și decorative, porțelanuri și sticlărie. Fie că sunteți pasionați de artă, colecționari sau doriți să oferiți un cadou special celor dragi, cu siguranță veți face alegerea potrivită dintre sutele de obiecte expuse în cadrul târgului.
Concerte cu Paula Seling și Ovi, la Suceava, Siret, Rădăuți și Fălticeni
Paula Seling și Ovi ajung la Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Siret. La Suceava, concertul va avea loc în data de 24 martie, începând cu ora 19:00, în Auditorium „Joseph Schmidt” al Universității din Suceava. Biletele au prețul de 35 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru elevi și studenți. Informații se pot obține la 0753 595 452.
La Siret concertul va avea loc pe data de 25 martie, ora 19:00, la Casa de Cultură. La Rădăuți, Paula și Ovi vor concerta pe 26 martie, ora 19:00, la Casa de Cultură, iar la Fălticeni, pe 27 martie, ora 19:00, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”.
Joi, 19 martie
Expoziția foto-literară Eco-Art, o radiografie a Naturii (și a naturii umane…)
Alexandria Librării, Alexandria Publishing House și Shopping City Suceava vă invită începând cu ora 18.00, la City Gallery din Shopping City, la un eveniment special: vernisajul expoziției foto-literare Eco-Art, o radiografie a Naturii (și a naturii umane…). Expoziția cuprinde “eco-fabule” surprinse în fotografii și povestite de Anca și Nicolae Dărămuș. Nicolae R. Dărămuș e de multă vreme un nume cunoscut în România, aproape sinonim cu militantismul ecologic. După succesul lansării din toamna anului 2013 a cărții “Inocenții marii terori” (sub egida Alexandria Publishing House), Nicolae R. Dărămuș ne invită de această dată la expoziția foto-literară „Inocenții”, în care personajele principale sunt „semenii noștri înveșmântați în frunze, blănuri, solzi, pene și chitină, adăpostiți de ape, pământ, păduri și cer”, după cum cu emoție povestește autorul, după cei câțiva ani de peregrinări cinegetice și aventuri pescărești.
Tenorul sucevean Teodor Ilincăi va concerta pe scena Universității din Suceava
Tenorul sucevean Teodor Ilincăi va concerta pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt” al Universității din Suceava, alături de invitații săi Lucian Dușa și Emanuela Pascu.
Evenimentul va avea loc de la ora 19.00, prețul unui bilet fiind de 35 de lei pentru adulți și 20 lei pentru studenți, elevi și pensionari.
Biletele se pot achiziționa între orele 10.00-16.00, la camera 101, din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” sau la intrare, înaintea spectacolului. Informații și rezervări la 0753 595 452.
Vineri, 20 martie
Golden Șlagăr, la Del’Iri Pub Suceava
Începând cu ora 22.00, Del’Iri Pub Suceava te invită la Golden Șlagăr cu AlterEgo. Bilet: 10 lei.
Ziua Internațională a Francofoniei va fi sărbătorită la Casa Prieteniei
Toți prietenii francofoniei sunt așteptați, începând cu ora 15:00, la Biroul Francez de la Casa Prieteniei pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei. Invitatul celei de-a IV-a ediții organizate la Biroul Francez a Zilelor Francofoniei este profesorul Michel Francard de la Universitatea Louvain (Belgia), aflat la Suceava la invitația prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, președinta Delegației Parlamentului României la APF, care va susține în fața publicului francofon sucevean conferința „Quelle(S) Francophonie(S) Pour Quel(S) Francophone(S)?”.
Spectacole pentru copii
La Casa de Cultură Suceava vor avea loc, de la orele 9:00 și 10:30, spectacolul „Dumbrava minunată”, și de la ora 13:30, spectacolul „Popa Tanda”, cu participarea extraordinară a artiștilor: Izabela Oancea, Luminița Vologa, Mitică Belciugan, Lucian Tatu, Mihai Anton. Regia artistică: Izabela Oancea. Muzica: Sorin Oancea. Producător: M. Matei. Biletele s-au pus deja în vânzare. Un bilet costă 12 lei și se poate procura de la difuzorii din școli și de la secretariatul Casei de Cultura a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj 1, telefon 0230 523 718, e-mail ccs.suceava@gmail.com.
Sâmbătă, 21 martie
Sport
Fotbal, Liga a II-a, ora 11.00, stadionul Areni Suceava
Rapid CFR Suceava – FC Voluntari
Duminică, 22 martie
Concertul Soul Experience, la Del’Iri Pub Suceava
Începând cu ora 20:00, Del’Iri Pub Suceava te invită la concertul Soul Experience, cu la Petra Acker & Joel Holmes. Bilet: 30 de lei.
Kids City, ateliere de creație Art Craft
Shopping City Suceava organizează ateliere gratuite de creație și distracție, Kids City – Art Craft, dedicate tuturor copiilor energici și creativi, cu sprijinul Alexandria Librării din incinta centrului comercial. În fiecare duminică, între orele 10:00-15:00, vor fi organizate ateliere tematice în cadrul cărora copiii vor putea să confecționeze obiecte decorative cu accesoriile din gama special dedicată copiilor, Art Craft, ce se găsește exclusiv în Alexandria Librării, să coloreze și să se distreze alături de mascota Shopping City Suceava. Duminică, 22 martie, copiii vor putea participa la atelierul „Tablou de primăvară”, în cadrul căruia cei mici își vor pune creativitatea în valoare. Copiii își vor petrece timpul creativ și distractiv, se vor relaxa, vor socializa și vor putea pleca acasă cu amintiri plăcute.
Marți, 24 martie
Workshop cu Berti Barbera
La Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene din municipiul Suceava va avea loc, de la ora 13.00, cu prilejul marcării Zilelor Asistenței Sociale (24-27 martie), organizate sub genericul „Demnitate și valoare umană”, un workshop despre abilitate și ritm în dezvoltarea persoanei cu dizabilități susținut de muzicianul Berti Barbera. Intrarea este liberă.


Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...
Unde fugim de-acasă...


Recomandări

Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon și multiple facilități pentru public

Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon și multiple facilități pentru public
Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon și multiple facilități pentru public