Perioada 24-30 martie
Turneu al Orchestrei Populare “Rapsozii Botoșanilor”
Orchestra Populară “Rapsozii Botoșanilor” începe un turneu regional, cu un spectacol extraordinar aniversar dedicat celor 45 de ani de activitate artistică. Artiștii vor fi prezenți, pe 25 martie, la Rădăuți (Casa de Cultură), și la Suceava (Casa de Cultură a Sindicatelor), pe 26 martie, la Gura Humorului (Casa de Cultură) și, pe 31 martie, la Târgu Neamț. Publicul spectator iubitor de folclor va avea acces pe baza biletelor ce se pot obține de la casele de bilete ale sălii de spectacole din localitatea respectivă. Prețul unui bilet este de 25 de lei.Pe scenă vor evolua soliștii vocali ai orchestrei: Petronela Rusu, Elena Mândrescu, Laura Ștefănescu Potoroacă, Constantin Petrescu, Cornelia Ciobanu, Dan Doboș, alături de doamnele cântecului popular moldovenesc și bucovinean, îndrăgitele interprete Daniela Condurache și Sofia Vicoveanca, acompaniate de soliștii instrumentiști ai orchestrei. Acest turneu regional este un cadou, în luna “Mărțișorului”, pentru toți iubitorii de cântec și frumos.
Târgul Agro-Expo Bucovina
În perioada 25-27 martie va avea loc cel mai mare și important eveniment agricol din zona Moldovei, Târgul Agro Expo Bucovina. Cea de-a XIV-a ediție a târgului este organizată în parcarea Iulius Mall Suceava de Camera de Comerț și Industrie Suceava, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Instituția Prefectului Suceava, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava și Centrul Cultural Bucovina. Târgul va fi deschis de vineri până duminică, între orele 10:00-18:00.
Joi, 24 martie
Concert cu Chitaristul Dan Alexandru Arhire
Chitaristul Dan Alexandru Arhire va concerta, de la ora 18:30, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani, dirijor Liviu Condriuc. În program: Constantin Silvestri – Jocuri populare românești din Transilvania – bihorene; J. Rodrigo – Concierto de Aranjuez – pentru chitară și orchestră; J. Haydn – Simfonia nr. 45, în fa diez minor – “Despărțirea”. Prețul unui bilet este 20 de lei și 10 lei pentru elevi, studenții și pensionari.
Vineri, 25 martie
„Moara cu noroc”, la Casa de Cultură „Platon Pardău”
Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău prezintă, de la ora 17.00, pe scena Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, spectacolul cu piesa „Moara cu noroc”, o dramatizare după nuvela lui Ioan Slavici, în regia lui Marius Gilea.
În rolurile principale: Ștefan Ionescu (Ghiță), Bogdan Matei (Lică Sămădăul), Alina Simionescu (Ana), Alexandru Zob (Pintea), Nela Zare (soacra), Dumitru Rusu (Marti), Nina Ionescu (Uța), alături de actorii Secției de Animație, Ion Cosa, Mihai Chihaia și Tiberiu Gabor Bitere. Scenografia îi aparține lui Vladimir Turturică, iar muzica originală, de factură modernă, este semnată de Călin Grigoriu.
Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Cultură „Platon Pardău”, cu prețul de 15 lei.
Sâmbătă, 26 martie
Concurs județean „Miss & Mister Boboc de Bucovina”
Shopping City Suceava va găzdui ediția a V-a a concursului județean „Miss & Mister Boboc de Bucovina” și un superconcert susținut de Adda, recunoscută pentru melodiile sale celebre: ”Îți arăt că pot”, ”Nu plânge, Ana”, ”Sunt bine”.
Evenimentul va avea loc pe zona de food din incinta Shopping City Suceava. La concurs vor participa toți elevii din județul Suceava, care au obținut titlurile de Miss și Mister Boboc în toamna anului trecut.
Duminică, 27 martie
Ziua Unirii Basarabiei cu România
Muzeul Bucovinei organizează, la ora 17.00, la Muzeul de Științele Naturii din municipiul Suceava, o manifestare dedicată Zilei Unirii Basarabiei cu România.
În program: Prelegere susținută de conf. univ. dr. Florin Pintescu și un concert prezentat de Asociația Culturală „Friedrich Schwartz”, Grupul instrumental și vocal al Ansamblului „Rapsodia Bucovinei” și Schwartz Band.
Kids City, ateliere de creație pentru copii
Shopping City Suceava organizează ateliere gratuite de creație și distracție, Kids City – Art Craft, dedicate tuturor copiilor energici și creativi,cu sprijinul Alexandria Librării din incinta centrului comercial. În fiecare duminică, între orele 10:00-15:00, sunt organizate ateliere tematice în cadrul cărora copiii pot să confecționeze obiecte decorative cu accesoriile din gama special dedicată copiilor, Art Craft, ce se găsește exclusiv în Alexandria Librării, să coloreze și să se distreze alături de mascota Shopping City Suceava. Cele mai noi tehnici de creație pot fi deprinse de cei mici pe parcursul atelierelor organizate în incinta centrului comercial: metoda quilling, tehnica decoupage, tehnica șervețelului, pictură pe sticlă/lemn/ceramică și scrapbooking. Copiii vor putea lua acasă toate obiectele confecționate chiar de ei.
Miercuri, 30 martie
„Zicălașii” la Muzeul de Științele Naturii
„Zicălașii” (Răzvan Mitoceanu – vioară și Petrică Oloieru – țambal) vor susține, la ora 14.00, un concert de muzică veche românească la Muzeul de Științele Naturii din municipiul Suceava.
Evenimentul, cu genericul „Zicălașii – Cântece din veac”, organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina și Muzeul Bucovinei, se circumscrie ciclului „Sărbătorile Memoriei” și marchează Ziua Atestării Documentare a Bucovinei.
Cântecele, care au fost adunate de prin așezările bucovinene de neobositul și pe nedrept ignoratul Alexandru Voievidca, au fost fonotecate de Centrul Cultural Bucovina și constituie un valoros tezaur imaterial.