- Expoziția „Grecii de peste mări”, la Sala „Parter” a Muzeului de Istorie Suceava
Sucevenii și nu numai pot să viziteze, până pe 6 martie 2026, expoziția itinerantă „Grecii de peste mări. Vase cu figuri roșii din Etruria și Magna Grecia”, în Sala „Parter” a Muzeului de Istorie Suceava. Este vorba de o călătorie în care publicul va descoperi o parte din mitologia și lumea credințelor și a ideilor despre viață și moarte, prin intermediul vaselor cu figuri roșii, produse atât în Atena (Grecia), cât și în centre din diverse regiuni ale Italiei de astăzi: Lucania, Apulia, Campania, Etruria sau din Poseidonia-Paestum. Vizitatorii au ocazia să admire formele suple ale vaselor, delicatețea desenelor, echilibrul cromatic al picturilor – toate aceste elemente fiind datorate măiestriei meșterilor olari.
- Expoziția „Celor mari, celor mici le e drag tuturor în lumea actorilor”, la teatrul municipal
La Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava poate fi vizitată, până pe 12 februarie 2026, de luni până vineri, în intervalul 8:00-16:00, expoziția „Celor mari, celor mici le e drag tuturor în lumea actorilor”, semnată de artistul Ovidiu Stanciu. Opt panouri cu 64 de caricaturi ale marilor actori români le vor aminti părinților și chiar bunicilor de vremea copilăriei și tinereții, iar celor mici le vor înfățișa pe unii dintre cei mai iubiți și valoroși actori din toate timpurile. Prezența la vernisaj a spectatorilor le va îmbogăți experiența întâlnirii cu personajele, transformând-o într-o lecție de istorie a teatrului.
- Expoziție foto-documentară, în Foaierul Muzeului de Istorie
Împlinirea, în anul 2026, a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române din 1859 este marcată de Muzeul Național al Bucovinei prin organizarea unei expoziții foto-documentare ce prezintă aspecte din viața și activitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Expoziția a fost realizată de Cristina Slavic, muzeograf în cadrul Serviciului Istorie și Arheologie al Muzeului Național al Bucovinei, și va putea fi vizionată până pe 15 februarie 2026, în Foaierul Muzeului de Istorie. Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Suceava.
- Expoziția de pictură „Amprenta”, la Muzeul de Istorie, Sala Pod
La Muzeul Național al Bucovinei – Muzeul de Istorie, Sala Pod, puteți vizita expoziția de pictură „Amprenta”, semnată de artistul Dinu Săvescu, până pe 1 martie 2026. Intrarea liberă. Pictura lui Dinu Săvescu este apreciată de critica de specialitate drept „un elogiu adus frumuseții” (Paul Șușară), remarcându-se prin „tonuri impulsive și flamboiante” (Pavel Șușară), artistul definindu-și creația ca fiind „o pictură care se pictează pe sine”.
Vineri, 30 ianuarie
- Lansarea romanului „Transbordare”, semnat de scriitorul Gelu Vlașin, la USV
La Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava, Sala de lectură „Emanuel Diaconescu”, va avea loc vineri, 30 ianuarie 2026, la ora 12.00, lansarea romanului „Transbordare” (Editura pentru Artă și Literatură, București), semnat de scriitorul Gelu Vlașin. Evenimentul este organizat de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Editura pentru Artă și Literatură, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare”.
Volumul va fi prezentat publicului de prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, prof. dr. Isabel Vintilă și dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni. La manifestare va fi prezent și autorul cărții.
- Conferința „Suntem români și punctum”, la Hotel Mandachi
Sucevenii sunt invitați să fie prezenți vineri, 30 ianuarie 2026, de la ora 18:30, la conferința „Suntem români și punctum”, un eveniment cultural dedicat reflecției asupra identității, culturii și valorilor care definesc spiritul românesc.
Conferința este organizată de Institutul Conservator „Mihai Eminescu” și îl are ca invitat pe Dan Puric. Evenimentul se va desfășura în municipiul Suceava, la Hotel Mandachi. Intrarea este liberă, cu posibilitatea de rezervare telefonică la numărul 0746 369 392.
Sâmbătă, 31 ianuarie
- Spectacol caritabil, la Palatul Regal din Vicovu de Jos
Sâmbătă, 31 ianuarie, începând cu ora 19:00, Palatul Regal din Vicovu de Jos va găzdui Balul Vieții, un eveniment caritabil. Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor fi direcționate direct către sprijinirea celor 10.558 de copii aflați în grija Asociației „Glasul Vieții”, coordonată de pr. Dan Damaschin, copii proveniți din familii sărmane, monoparentale sau aflate în situații extreme. Evenimentul va fi prezentat de Dan Negru, iar pe scenă vor urca artiști îndrăgiți, care au ales să fie parte din această seară a binelui: Horia Brenciu, alături de HB Orchestra, artiști de muzică populară: Emilia Solovăstru, Diana Lungu, Viorica Macovei, Alexandru Brădățan, Lavinia Jitaru, Laura Erhan, dar și Taraful Florin Mucea.
- Seară de Poezie, la Palo Santo Shop Bar & Caffee Hub Suceava
Poeta Simona Sigartău își lansează sâmbătă, 31 ianuarie 2026, la ora 19:00, la Suceava (Palo Santo Shop Bar & Caffee Hub), volumul „Singuri sub râsetele familiilor perfecte” (Casa de Editură Max Blecher, 2024), în cadrul Serii de Poezie. Prezintă poetul Vlad Sibechi, cronicar literar.
La Seara de Poezie debutează și poeta Theodora Gușetu (n. 2010, Suceava) elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava. Ea este membră a Casei de Poeziei Light of ink. Moderatoarea evenimentului este poeta Adela Șulea. Organizator: Gheorghe Cîrstian, Casa de Poezie Light of ink. Coorganizator: Robert Șröder, Palo Santo România.






