Joi, 28 august
- Spectacol de teatru gratuit, în sala de festivități a Gării Burdujeni
Joi, 28 august, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava va oferi un spectacol de teatru emoționant, într-un cadru special – sala de festivități a Gării Burdujeni.
Spectacolul „Occident Express RO”, în regia lui Alain Timar, va fi susținut de la ora 16.00, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Cătălin Mîndru, Clara Popadiuc și Răzvan Bănuț.
Evenimentul organizat de teatrul sucevean face parte din calendarul acțiunilor „Luna Diasporei”, realizat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iași.
Vineri, 29 august
Peste 50 de artiști vor urca pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați.
Concertele vor începe vineri, de la ora 12.00. Publicul este invitat să ia parte la o zi întreagă de muzică, emoție și solidaritate. Pe scena maratonului vor urca atât artiști consacrați, cât și tinere talente locale. Accesul este gratuit, însă participanții sunt încurajați să contribuie prin donații.
Duminică, 31 august
Asociația Chance for Diabetics organizează duminică, 31 august, de la ora 13.00, în Parcul 23 august din Fălticeni, un târg de jucării.
Evenimentul este unul umanitar, propunându-și să ajute copii nevoiași din oraș, la început de an școlar.
Intrarea este liberă.
Copiii sunt invitați să aducă la târg jucării, rechizite, cărți sau obiecte handmade pe care nu le mai folosesc, pentru a le vinde sau a le da la schimb. La final, fiecare copil poate dona o parte din încasările obținute pentru a sprijini alți copii din oraș, care au nevoie de ajutor la început de an școlar.