“Unde e puțină credință e multă credulitate”

Țara asta e plină de orice. Doar de judecată obiectivă nu. Câți oameni atâtea păreri. Însă atunci când vine vorba de anumite tabuuri, adânc înfipte în fibra acestui popor, rațiunea lasă locul pasiunii. Și ce poate fi mai pasional, mai personal, mai vocal, mai intransigent ca o dezbatere privind obligativitatea religiei în școli? Departe de mine să afirm că dețin adevărul absolut sau că părerea mea e cea mai avizată. Nimeni nu poate susține așa ceva. Nici măcar sfințiile lor. Din cele mai vechi timpuri religia a constituit atât un punct de sprijin pentru toți cei aflați în suferință, cât și un instrument extrem de periculos în mâinile unor oameni lipsiți de scrupule. Religia nu are grad de comparație. Nu putem spune despre o religie că e mai bună ca alta. Nu putem afirma despre practicanții diferitelor forme de religie că unii dintre ei se află pe calea dreaptă și alții nu. Modelul de urmat în gândirea contemporană, europeană, dar și peste ocean, este acela al toleranței, al combaterii discriminării de orice fel, inclusiv pe motive religioase. Nu vreau să mă refer la anumite greșeli care s-au făcut de-a lungul timpului. Da! În vremuri întunecate sfințiile lor au ars pe rug oameni, au condamnat științele, medicina, arta. Nu e vina lor pentru celebrul “crede și nu cerceta”. E a celor care au acceptat abuzurile astea. La fel putem vorbi despre medici. Nu e vina lor că, până la apariția microbiologiei, chirurgii nu se spălau pe mâini și nu purtau mănuși când operau. Și au murit oameni din cauza unor infecții severe transmise, ce să vezi?, chiar de acești chirurgi. Nu putem imputa bisericii și tagmei medicale greșelile provocate de ignoranța vremurilor.
Problema obligativității religiei în școli are mulți susținători și mulți detractori. De ambele părți se oferă argumente. De ambele părți este multă pasiune. Și ambele părți vor să se facă auzite. Total de acord. E dreptul lor. Ce e normal pentru unul poate fi deranjant pentru altul. Nu sunt eu în măsură să dau soluții. Sincer să fiu, subiectul îmi e total indiferent.
Ceea ce nu mă poate lăsa indiferent în schimb este prefăcătoria. Alături de lipsa de reacție a întregii societăți față de probleme mult mai grave. Am fost total surprins când am aflat de mitingul făcut de aproximativ o mie de cetățeni pentru susținerea punctului de vedere al sfințiilor lor. Mă întreb de ce nu ies în stradă acești cetățeni atunci când nu au apă caldă și căldură. De ce nu ies în stradă atunci când sunt forțați să-și trimită copiii în străinătate la studii sau la muncă. De ce nu ies în stradă pentru a protesta față de condițiile din unele spitale. De ce nu ies în stradă pentru drepturile lor fundamentale: sănătate, siguranță, hrană, igienă. De ce nu ies în stradă să protesteze pentru că avem prețuri europene, dar salarii de mizerie. De ce nu ies în stradă să protesteze când văd că nu sunt locuri de muncă. Asta nu înțeleg eu. De ce nu ies în stradă când mor copiii pentru că nu au părinții bani pentru operații care, ce să vezi?, se fac doar în străinătate și costă enorm. Nu am să înțeleg asta niciodată. Problemele societății sunt multiple. Soluții nu prea se văd. Chiar așa o capacitate extraordinară de a îndura privațiuni are poporul ăsta? Suntem pe ultimul loc la consumul de pastă de dinți, săpun și hârtie igienică. Pe primele locuri doar la alcoolism și corupție. Lipsa de igienă, coroborată cu lipsa de educație și cu acceptarea benevolă a statutului de sclavi au făcut ravagii în societatea asta. Dar astea nu se văd.Se vede doar obligativitatea unora de a le spune copiilor că, mai demult, Cineva a mers pe apă și a vindecat bolnavi fără medicamente iar peste câteva ore profesorii de fizică și biologie le explică exact opusul.
Religia nu ne salvează de la nimic. Credința, însă, DA! Degeaba, tu creștin de duminică, îți faci cruci peste cruci când treci pe lângă biserici, dacă înjuri, furi, minți, te bucuri de răul altuia, hrănești câini vagabonzi pe la bloc, dar nu cumperi o pâine unui copil flămând. Degeaba toate astea. Credința te face să fii bun și atunci când nu te vede nimeni. Credința nu se predă. Credința se cultivă. Învățați copiii să spună NU abuzurilor, minciunii, prefăcătoriei. Învățați copiii să nu accepte senini dezorientarea și valorile răsturnate pe care le lăsați voi moștenire. Învățați copiii să lupte pentru drepturile lor fundamentale, nu să-și caute viitorul ca slugi la alții. Învățați copiii că și în țara asta doar ei pot picta cerul în albastru. Învățați copiii să construiască o Românie după chipul și asemănarea lor, că asta pe care am construit-o noi o depășește în hidoșenie pe Baba Cloanța. Învățați-vă copiii o scară normală de valori. Și abia pe urmă obligați-i să se roage în școală.