Unde dai și unde crapă… Și despre ”trecere”

Motto: ”Curat și bine aranjat, faci din colibă un palat”
Voiesc să fiu limpede… Voi scrie despre simptome comportamentale și despre cauze, fiindcă nu există fenomen fără cauză. Iar la urmă, despre ameliorare.
Așadar, simptomele comportamentale sunt constituite din tot ce se observă în comportamentul individului; în cel ”când nu-l vede nimeni”, în comportamentul său public – familial, social – și, prin sumare, în cel de gloată. Simptomele fiind numai vârful aisbergului neuro-psihic, reprezentat de subconștientul adultului, făurit – în fel și chip – în casa părintească.
Subconștientul este, faptic, generatorul caracterului unui om.
De aceea – de reținut! – indiferent de câte cunoștințe și abilități profesionale, casnice ori artistice ar dobândi individul, sub aspectul caracterului el rămâne robul și rodul ”formatării” mintale pe care familia crescătoare i-a imprimat-o.
Asta explică numărul mare de oameni sârguincioși și competenți profesional – ca volum de cunoștințe teoretice sau aplicate – dar care, pe scurt, se arată ”oameni de nimic”, fiind ”prost crescuți”. O realitate care, totodată, face dovada marelui număr de familii disfuncționale din ziua de azi; familii care doar ”prăsesc” copiii și unde între adulți, reciproc, și între aceștia și copii lipsesc respectul, atenția, empatia, compasiunea, comunicarea deschisă etc… Într-un cuvânt, lipsind iubirea!
Zicala – prezentă pe păretarele vechi, cusute cu mâna de femei – ”Curat și bine aranjat, faci din colibă un palat” spunând totul; coliba spirituală și cea de locuit, bine aranjate și curate, putând ființa fericit, chiar dacă, material privind, în casă nu sunt ”de toate”!
Disjuncția dintre ”spectacolul” cunoștințelor amintite – adesea impresionante!, rod al școlilor și exercițiului – și bunul-simț numit și conștiință, are un suport neuro-funcțional cert care, la ora actuală, este dovedit grație mijloacelor moderne de investigație cerebrală: electroencefalogramă, magnetoencefalogramă, rezonață magnetică dinamică etc.; ele completând procedeele ceva mai vechi ale psihanalizei și logoterapiei.
Practic – și, de cele mai multe ori, tragic și incurabil! – precarele legături neuronale între structurile cerebrale care generează, pe de o parte, semnalele conștiinței și cele care generează, pe de altă parte, cogniția, deciziile și faptele concrete – lucru concret fiind deopotrivă vorbirea și scrierea! – se află la originea a tot ”ce se vede”. Întrucât e bine de înțeles: creierul nu este doar o „masă moale și încrețită”, ci – făcând o paralelă inversă – este un adevărat computer a cărui rețea, constituită din structuri centrale și interconectări, funcționează după cum a i-a fost inițiată ”formatarea”, alături de care – în alt loc anatomic! – s-au adăugat conoștințele și întărirea lor prin exercițiu.
Or, amintitele ”cabluri” care ar trebui să genereze armonia interioară a individului și armonizarea sa comportamentală cu ”întregul” – cu lumea: oameni, arbori, sălbăticiuni etc… – se făuresc numai în ”cei șapte ani de acasă”, cel mult și descrescător până la pubertate. Se făuresc aceste ”cabluri” sau nu, în funcție de atmosfera locului în care crește copilul și în funcție de indivizii dominanți care îl însoțesc; de la aceștia el ”descărcând” în subconștient ”bune și rele”.
Fără a intra în multe detalii anatomo-funcționale, rezultatul creșterii copilului orfan ”pe stradă”, cu gașca sau într-o familie disfuncțională – de unde tot ”pe stradă” și în gașcă se refugiază – este atrofia centrilor conștiinței și hipertrofia ”creierului primitiv” – corpul striat cerebral – care, fiindcă mereu copilul trebuia ”să se descurce singur” cu orice preț, preia comanda asupra neocortexului prefrontal: sediul deciziilor și acțiunilor concrete. Lipsa de scrupule, rezumată prin ”Scopul scuză mijloacele”, devenindu-i inconștientă deviză.
Lipsa conștiinței – implicit, a bunului-simț – este cea care, sub imperiul comenzilor corpului striat – o structură mereu nesătulă – induce omului comportamentul hulpav: de imagine nemaipomenită, glorie, de bani, averi, ”palate” etc.
Motorul amintitei structuri ”de comandă” – filogenetic privind – este frica, și ea provine din negura vremurilor, când nimic nu era sigur și totul putea fi periculos. Frica: o stare care dispare efemer prin succesele acumulărilor enumerate. Dar care, tocmai din cauza dependenței de ”cele exterioare”- și azi mereu nesigure – nu durează, la mijloc fiind neurosecreția de dopamină.
Devenirea oricărui om – întrucât familie perfectă și om netraumatizat nu există – presupune neoneurogeneză: noi neuroni!… Iar ca stare neuro-dinamică, înseamnă o permanentă ”trecere”: de la inconștient la conștiința de sine, de la robia casei părintești la libertate și de la frică la iubire.
”Iubirea înseamnă renunțarea la frică” – titlul unei cărți mici de Gerald G. Jampolsky – spune totul.
………………..
P.S. Am scris aceste rânduri – unele alegații, din alte articole, repetându-le – drept explicații pentru acei cititori care sunt uimiți și dezamăgiți de prestațiile brutale, violente și lipsite de etică ale unor candidați la președinție, precum și ale unor indivizi notorii și talentați artiști – pe care nu-i mai numesc – în contextul recentelor alegeri prezidențiale.