L-am auzit pe Corneliu Vadim Tudor aproape turbat de furie la ideea că PRM nu va mai intra în Parlament. Paranoic cum îl știm, avea o teorie complicată din care reieșea că americanii au comandat fraudarea alegerilor, astfel încât PRM să fie furat la numărătoare, la alegerile europene. Argumentul forte era următorul: unde a dispărut electoratul naționalist, care era constant undeva la 15%? Nici urmă de dovadă privind frauda, cu excepția acestei lamentații.
Întrebarea retorică a lui Vadim Tudor arată o logică cu totul defectă: un lider de partid consideră o felie din electorat un fel de zestre personală, iar dacă oamenii respectivi nu îl mai votează, atunci trebuie să fie o fraudă la mijloc.
Și totuși, liderul PRM a ridicat o întrebare interesantă: ce s-a întâmplat cu bazinul său electoral? Omul care în 2000 a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale este acum doar o umbră, o amintire vagă care nici măcar la OTV nu mai prinde garsoniera liberă, pentru că Elodia face mai multă audiență și doar disperarea celor de la Realitatea TV îl mai aduce din când în când în văzul lumii.
Ar fi mai multe explicații pentru pierderea electorală pe care o suferă acum.
În primul rând, România profundă s-a schimbat destul de mult față de momentul 2000. Atunci, bazinul principal de voturi al PRM se concentra în zona populației afectate de dezindustrializarea din prima perioadă a tranziției. Motivația principală a votului pro-CVT era frustrarea socială. Alegătorii PRM nu erau cei mai săraci dintre români (aceștia votau cu Iliescu), ci cei care pierduseră un statut social asigurat de sistemul economic socialist și care nu se regăseau pe o poziție similară în noua economie. Cei opt ani neîntrerupți de creștere economică au subțiat acest strat de votanți.
Să luăm exemplul construcțiilor. În 2000, foștii tehnicieni și muncitori calificați produși de vastul program comunist de construcții erau la limita șomajului sau își schimbau profesia, pentru că se construia puțin. În 2008 firmele private se bat pentru acești oameni calificați, iar salariile lor au crescut exponențial. Chiar dacă sistemul lor de valori nu se schimbă semnificativ, frustrarea socială a scăzut între timp.
Aceeași frustrare socială și-a găsit un debușeu în migrație, datorită deschiderii spre vest și integrării în UE. Au plecat să muncească tocmai oamenii în putere care nu găseau aici de lucru. Cu alte cuvinte, sentimentul de inutilitate socială care ducea la frustrare s-a mai atenuat.
Dincolo de schimbările sociale profunde, au existat și schimbări în politică. PNG a divizat electoratul cu tendințe autoritariste, poate singurul efect pozitiv al intrării lui Gigi Becali în politică. Pe de altă parte, mesajul anti-corupție în care se specializase Vadim Tudor a migrat dinspre extreme chiar spre centrul scenei politice, iar Traian Băsescu a oferit o alternativă mai onorabilă electoratului preocupat de această problemă.
Nu în ultimul rând, Vadim Tudor este vinovat pentru propria decădere. Deși bun orator, este un organizator lamentabil. Nu știe să delege și, paranoic din fire, se teme de oricine pare că acumulează putere în partid. De aici divorțuri spectaculoase de foști lideri ca Ciontu și Buruiană. Lupii tineri și oportuniști au migrat deja spre alte partide. Olguța Vasilescu apără cu aceeași obrăznicie doctrina social-democrată, iar Vlad Hogea afișează un rânjet de neofascist pocăit din postura de purtător de cuvânt al Partidului Conservator, profitând de amnezia suspectă a realizatorilor TV, care au uitat scandalul provocat de scrierile sale rasiste.
În concluzie, România s-a schimbat iremediabil pentru Vadim Tudor, el a rămas același.
