Undă verde pentru sediul Reprezentanței României pentru președinția Consiliului UE

Guvernul a aprobat memorandumul prin care a validat închirierea unui imobil care va fi utilizat de Reprezentanța României la Bruxelles pe perioada președinției Consiliului Uniunii Europene, scrie Mediafax.”Guvernul României a adoptat, joi, 11 mai a.c., Memorandumul prin care a validat soluția identificată și propusă de comisia special constituită în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și a mandatat Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană să înceapă negocierile în vederea închirierii noului sediu din Bruxelles, ce va fi folosit pe perioada exercitării Președinției Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019. Propunerea a fost selectată de către comisia constituită la nivelul MAE, în urma analizării tuturor ofertelor conforme cu necesitățile logistice și de reprezentare ale României pe perioada exercitării Președinției Consiliului UE”, a precizat vineri MAE.

Recomandări

Mirela Adomnicăi îi acuză pe cei din USR că sunt împotriva fermierilor români după ce au votat acordul comercial UE-Mercosur

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor