Start

Undă verde pentru licitațiile la proiectul de 120 de milioane de euro în apă și canalizare



Consiliul Județean a primit aprobarea de la Ministerul Mediului pentru a organiza licitațiile de achiziții publice în vederea punerii în practică a celui mai mare proiect de investiții care urmează să se deruleze în județ, în valoare de 120 de milioane de euro.
Este vorba de extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în cinci aglomerări urbane, Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Vatra Dornei și Gura Humorului.
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că vor fi scoase la licitație 12 lucrări. El a spus că licitațiile vor demara la finele acestei luni și vor fi încheiate în toamnă, când speră să înceapă și lucrările.
Proiectul de 120 de milioane de euro de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare este finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Sectorial.