Una dintre cele mai mari afaceri ilegale din România



În câteva rânduri, am amintit în cadrul acestei rubrici despre una dintre cele mai mari afaceri negre din România: pariurile legate de meciurile de fotbal trucate. Sumele vehiculate sunt colosale și reprezintă adevăratul motiv pentru care acest sport este rentabil. De aceea atâția primari și oameni politici se învârt în apropierea stadioanelor și insistă ca echipele să fie racordate la banul public.
Acum câteva zile, a eșapat o știre chiar din interiorul sistemului. Antrenorul Șumudică a fost și el prins pariind. Hopa, henț! Și, cum omul nu-și prea poate controla stările, având intacte instinctele de fost atacant, a trântit-o verde că nu e singurul implicat în această imensă porcărie. Și că, de fapt, mai bine de 80 la sută dintre antrenori, președinți de cluburi și jucători pariază la meciurile ale căror rezultate le cunosc de dinainte. Prin intermediari, desigur, să nu fie drept în ochii lumii.
Eu i-aș adăuga la enumerarea lui Șumudică și pe arbitri. Că nici ei – cei care influențează direct rezultatul final al meciurilor – nu stau și se uită, fără să participe la foloase.
Firmele de pompe funebre ar trebui să stea cu ochii pe Șumudică și pe familia lui, fiindcă sunt destui cei care au mierlit-o în accidente suspecte pentru chestiuni mult mai puțin grave decât afirmațiile sale. Mă aștept totuși ca în zilele următoare să revină asupra spuselor sale și să-și ceară public iertare.
Se naște însă întrebarea: de ce nu se încearcă retezarea acestui fenomen atât de cancerigen, în care singurul păcălit este săracul spectator, care plătește biletul de intrare pentru a asista la o confruntare falsă.
Răspunsul e logic: se tace despre meciurile trucate pentru că fiecare instituție care ar trebui să participe la operațiunea de stârpire își primește partea. Începând cu aceia care ar trebui să-i informeze pe procurori. Astfel, ca în alte cazuri, tăcerea și nonacțiunea sunt foarte rentabile.



Recomandări

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat