Fotbal - Campionatul Național de Juniori

Una caldă, una rece pentru jucătorii de la Cetatea



Întrerupt timp de 2 săptămîni pentru a evita orice surpriză neplăcută din cauza gripei aviare de către FRF, Campionatul Național de Juniori la Fotbal și-a prelungit desfășurarea. Duminică, 4 decembrie, s-au jucat meciurile din penultima etapă de campionat. Echipele de juniori A și B ale divizionarei FC Cetatea Suceava s-au deplasat la Vaslui unde au întîlnit formațiile similare ale divizionarei A din localitate.
În primul joc, juniorii B, născuți 1989 și mai tineri au fost învinși de formația gazdă cu scorul de 1-0 în urma unui joc foarte echilibrat. Pentru formația suceveană au jucat: Amariei, Andronic, Bijec, Andriuc, Ciurlă, Grămadă, Leuciuc, Gherasim, Cical, Iremciuc, Lazăr. În cel de-al doilea joc, juniorii A, născuți în anul 1987 și mai tineri au învins formația gazdă cu scorul de 2-1 prin reușitele lui Homneac și Bilan. Au jucat pentru suceveni: M. Luca, A. Luca, Iftimescu, Mazureac, Onciu, Nicoară, Homneac, Bilan, Grădinaru, Isache, Turinschi. Au mai evoluat Anghel, Andrioaie și Drelciuc. Joi, 8 decembrie, se va disputa ultima etapă a turului. Sucevenii se vor deplasa la Bacău unde vor întîlni formațiile similare ale FCM-ului din localitate.