Aflate în perioada de pregătire pentru noul sezon, cele două reprezentante ale județului Suceava în Liga a 3-a de fotbal, Rapid CFR și Sporting, au început sâmbătă seria meciurilor de pregătire din această pauză competițională. Rapid CFR Suceava a avut o partidă ușoară și s-a impus la limită, scor 2-1, în fața echipei din Liga a 4-a Bucovina Frătăuții Noi, într-un meci disputat pe stadionul „1 Mai” din Ițcani, în timp ce Sporting Suceava a avut un meci mult mai greu, pe terenul divizionarei secunde, ACSMU Politehnica Iași, la finalul căruia a cedat cu scorul de 1-4.
Din cauza lucrărilor pentru reabilitarea gazonului de pe stadionul Areni, echipa rapidistă, pregătită de Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu, a bifat primul meci de pregătire pe terenul de la Ițcani. Sucevenii s-au impus în final cu 2-1 în fața Bucovinei Frătăuții Noi, după o partidă în care au intrat la pauză cu un avantaj minim, prin reușita lui Doroftei din minutul 31, pentru ca mai apoi să-și mărească avantajul în minutul 57, prin Ghiviziu, iar cu 10 minute înainte de final, oaspeții să stabilească scorul final, cu un gol al lui Ionesi. Dacă în prima repriză Rapid CFR a jucat în formula: Pascal, Spătar, Breniuc, Ailenii, Ciurlă, Doroftei, Ghiviziu, Stănescu, I. Plămadă, Burlacu și Barbir, în partea secundă au intrat în teren Bejenariu, Spătar, Hrimiuc, Fl. Plămadă, Kuruc, Golofca, Ghiviziu, Romaniuc, Stănescu, Bosancu și Sumanariu.
Nou-promovata Sporting Suceava a avut o partidă mult mai dificilă decât rapidiștii, pe care au pierdut-o pe terenul Politehnicii Iași cu scorul de 1-4, după ce la pauză era deja 3-0 pentru gazde. Echipa pregătită de antrenorul Ovidiu Ciobanu a început partida de la Iași în formula: Butnariu, Pantea, Andronic, Murariu, Oniu, Apetri, Cainari, Vitu, Azaharioaie, Negru și Pavel, pe parcurs intrând în teren și Buziuc, Bagu, Gâscă, Avrămia și Jalbă.


