Una, alta…

Cercetând vechile scrieri consacrate realităților românești ale veacului XIX, afli – adeseori cu surprindere – amănunte neștiute despre trecerea prin astă lume a unor personalități emblematice pentru viața culturală a provinciei moldave. Mai toate evocările au finaluri asemănătoare. De genul: compozitorul Flechtenmacher, autor (între altele) al „Horei Unirii”, „ a murit în cea mai neagră mizerie”. În 1886 își dă sufletul Matei Millo. Comentariile contemporanilor: „n-a lăsat avere, n-a lăsat nimic în urma sa”. Sculptorul Tronescu, care i-a răspuns scurt și patetic regelui Carol I, la întrebarea „ce mai faci?”, cu exclamația „mor de foame!”, „s-a stins în mijlocul mizeriei, sărac”. Pe marea artistă Aristizza Romanescu „au dus-o la Eternitate și au lăsat-o multă vreme fără măcar o cruce”. Actorul Gh. Dumitrescu, care a onorat cu brio, ani în șir, scena Teatrului de la Copou, „s-a dus și el, cum au dispărut și ceilalți, bolnav și sărac.” „Moare calic” și confratele său State Dragomir; cândva, fermeca publicul teatrelor Sidoli și Pastia. Poetul Strat (Eustrat Calognomu) „a murit în sărăcie”. Și tot așa mai departe (despre Eminescu, nici nu mai vorbim).
N-am aflat în epocă, cel puțin până acum, vreun om de artă chivernisit de pe urma propriilor creații. Ceea ce se cam întâmplă și acum. Pe vremuri, existau trei-patru moșieri-poeți. Acum, e invers: avem poeți-moșieri. Să fie un semn bun?
*
Cel mai vechi lăcaș de cult al Iașului, Biserica Armenească, a fost re-sfințită, după încheierea lucrărilor de restaurare. Președintele Comitetului parohial, Zare Nazaryan, intenționează să propună includerea străvechiului monument pe listele patrimoniului UNESCO. Cum evenimentul s-a petrecut în anul în care Iașul aniversează șase secole de la prima atestare documentară, a fost firesc ca, la festivitățile onorate de prezența catolicosului (patriarhului) armenilor, Karekin al II-lea, să fie evocată și disputata inscripție în piatră găsită cândva la Biserica Armenească.
În virtutea acesteia, s-ar putea coborî și data atestării urbei până în anul 1395. Inocentă, presa nu arată nici o umbră de îndoială când validează anul 1395 săpat în piatră. În ce ne privește, n-avem îndoieli în privința datei fundării bisericii – 1395. Ba, se pare că armenii au fost deposedați, mai întâi, de o altă biserică a lor, și mai veche, Sf. Sava, și, drept reparație, li s-a atribuit teren și li s-a îngăduit construirea unui nou lăcaș. Ceea ce coboară implicit nu numai data stabilirii armenilor la Iași, ci duce și mai în vechime anul prezumtivei întemeieri a orașului. Prezența etniei armene pe meleagurile moldave din cele mai vechi timpuri este deasupra oricărei îndoieli – la Suceava, a avut și Episcopie. Avem dubii doar privind autenticitatea inscripției ca atare. Mai întâi, ea nu s-a găsit încastrată în zid, ci este săpată pe o „piatră volantă”. Greu de crezut că o pisanie atât de importantă va fi fost scoasă vreodată de restauratori (vorbim aici de armeni…), spre a fi apoi (târziu) adăpostită într-o „ocniță” oarecare. Dar cel mai mult dă de bănuit grafia 1395.
După Consiliul de la Tavin (569 d.H.), armenii și-au stabilit calendarul, hotărând începutul „Erei Armene” la anul 551 d.H., așa că pe piatra de la Iași ar fi trebuit să figureze anul 844. Nici calendarul armean, nici cel slavon, ambele în uz atunci, n-aveau cum să ducă la înscrierea cifrei 1395. Cum la fel de îndoielnică este și datarea unei icoane a Sf. Mina, pe spatele căreia scrie „Ovanez Sirvanti a lucrat icoana la data de 111 oct. 10”.
Ar fi minunea minunilor! 111+551=662, adică, o icoană din epoca premergătoare iconoclaștilor? Și-ar dori-o orice mare muzeu al lumii, ar fi, pentru patrimoniul românilor, un odor făr-de pereche, de o valoare cu totul și cu totul inestimabilă! De unde se vede că se cuvine mai multă prudență în acceptarea unor astfel de datări: imixtiunile și contrafacerile, izvorâte chiar din bună credință, te pot aduce pe piste nesigure, dacă nu chiar total false. Rămâne să ne bucure coborârea schelelor și reînvierea unei biserici istorice, de decenii părăsită. S-a dezbrăcat de schele și unul dintre turnurile Trei-Ierarhilor. Restaurarea Mitropoliei avansează. Măcar din acest punct de vedere, semne bune anul 2009 are!