Una, alta…

Am numărat coroanele depuse la catafalcul academicianului Cotea (vorba vine „la catafalc” – au fost orânduite afară, în jurul bisericii: n-ar fi încăput nici în Catedrala Mântuirii Neamului!): am ajuns la incredibila cifră de 144 – și încă mai continuau să sosească! Câteva zeci trimise de instituții și oficialități din Iași, București, Vrancea ș.m.a., dar cele mai multe din partea unor familii ieșene. Trăiesc de-o viață în Iași și n-am mai întâlnit o manifestare a prețuirii unanime de asemenea proporții, fiind cât se poate de întemeiată căutarea unei explicații. De regulă, numărul coroanelor și ferparelor din gazetă este direct proporțional cu poziția răposatului pe scara responsabilităților sociale. Cotea n-a deținut alte funcții decât cele legate de propria-i profesie. N-a căutat să obțină (și nici n-avea nevoie) ceea ce se numește „sprijin politic”: fiu de țăran din Vidra Vrancei, s-a ridicat prin propria-i trudă, unanim validată de cele mai prestigioase foruri științifice, într-o societate în care impostura a căpătat proporții alarmante. Traiectoria Vidra Vrancea – Academia Română, parcursă după toate regulile și cu toate îndreptățirile, pare venită din altă lume, astfel dobândind implicit aură și statut de model. De model putând servi și comportamentul profesorului, ținuta lui morală, întemeiată pe modestie, bună cuviință și civilitate. N-am auzit niciodată, din gura lui Cotea, o vorbă de rău la adresa cuiva! Să adăugăm umorul hâtru, de extracție țărănească (voi detalia cu alt prilej), pentru a propune ipoteza că, într-o țară și-ntr-o vreme lipsite acut de modele, Cotea a fost perceput instinctiv ca posibil model. Și omagiat, la marea despărțire, în consecință.
*
Aprilie fiind luna păcălelilor, mi-am îngăduit două șotii. Prima am publicat-o în „Convorbiri literare”, unde am argumentat cu maximă seriozitate teza asasinării lui Ion Creangă și I.L. Caragiale. A doua, găzduită de „Monitorul” și, mai apoi, de „Cronica veche”, comenta cu aceeași competentă seriozitate declarațiile pe tema „Cartea – o tâmpenie!” puse delicios în undă de un anume grup satiric. M-am așteptat la niscaiva reacții. Nici una! Ceea ce înseamnă că ori temele nu interesează deloc (ceea ce ar fi trist) ori că șotiile au fost luate de bune (și mai trist!), ori că acei care „s-au prins” nici n-au catadicsit să reacționeze: greu să mai trezești interesul dacă articolul nu poartă sigla DNA! Fac, oricum, necesarele precizări.
*
Iar se spune că Gara Ițcani va fi reabilitată! Am înțeles că nepermisa întârziere are cel mai birocratic motiv cu putință: reparațiile nu puteau fi autorizate fără un certificat de atestare. Iar clădirea aflându-se, la data construirii, pe teritoriul Austro-Ungariei, certificatul cu pricina ar putea fi găsit undeva, pe la Cernăuți. Cică, până la urmă, s-a aflat. Bravos! Ucrainenii ne îngăduie să reparăm gara, monument istoric românesc! Dar tare mă tem că lucrările s-or poticni iar, pentru simplul motiv că-s doi titulari prezumtivi ai șantierului, Primăria Suceava și Direcția Regională CFR Iași. Într-unul din ei – nu spun în care – n-am încredere că l-ar mai ține curelele spre a se avânta într-un astfel de proiect. Dea Domnul să mă înșel! Cât despre cei doi ani îngăduiți pentru finalizarea reparațiilor, hai să fim serioși! Tot în doi ani trebuia reparată Gara Burdujeni. Și a fost nevoie de șapte!
*
Drept să vă spun, nu mi se rupe inima după Eurovision, care a devenit o competiție măcinată de aranjamente și mișmașuri. Mai ales după dezagreabila și ridicola premiere a femeii cu barbă, am decis să ignor competiția europeană căzută iremediabil din artistic în politic. Dar faptul că românii nu vor putea vedea la tv nici meciurile de acasă ale echipei naționale, darămite Campionatul European, pur și simplu mă oripilează. Ceaușescu, cât era el de zgârcit, niciodată n-a lăsat românii fără meciurile românilor! Poporul are nevoie de pâine și circ: dacă-s probleme cu pâinea, lăsați-i barem circul! Ce-i aia „datorii istorice”? Vin de pe vremea lui Decebal sau descind din (i)responsabilități manageriale identificabile și, la urma urmei, imputabile? Cum, românii n-or să vadă nici Olimpiada? Or fi vorbe mari, dar e musai să le spun: mă simt trădat de propria țară!