Una, alta…

S-au dat publicității învățăturile lui Mirel Rădoi pentru turma ce-o păstorește: un Decalog părintesc, în care cele lumești și materiale nu prea-s pomenite, ținta constituind-o suflețelul bărboșilor cu crampoane. Frumos, curat, nestricăcios. Cu supușenie dârză urmate, poruncile vor izbuti să țină diavolul departe de Ghencea și, evident, să asigure echipei un parcurs european glorios – ceea ce a și început să se vadă. Una dintre porunci invită la respectarea patronului: generos, Gigi bagă bani de la el în finanțele FCSB, ispravă pentru care se cuvine răsplătit cu rezultate pe măsură. Înțeleg să spună baliverna Becali, care ne consideră pe toți, onorant, la nivelul lui de gândire, dar Mirel, chiar și numai cu atestat oficial de șapte clase, bănuiesc a raționa mai limpede decât autorul de cărți creditat de Forbes, după ostoirea crizei, cu o avere de circa 400.000.000 de dolari. Adevărat, la aromâni rubedenia e sfântă, dar chiar să nu vezi ceea ce-i deplin la vedere și să minți în halul acesta doar pentru a-ți apăra și firitisi nașul? Cum adică, crede că Becali doar bagă bani, și de scos, nu scoate? Scoate cu vârf și-ndesat, cifrele-s la vedere: cu o mână dă (numai cu titlu de împrumut) și scoate cu amândouă – pentru el și ai săi. Cu ceea ce investește creditează Steaua; ce câștigă de pe urma campioanei sunt bănișorii lui și numai ai lui! În 2013-2014, Gigi a băgat în adâncile-i buzunare, de pe urma fotbalului, 35,5 milioane de euro. A investit (citiți: împrumutat) 1,8. În 2015, s-a ales cu 23,1 milioane; „investite”, 1,4. De ce să cumpere jucători în locul celor pe care tot el i-a vândut arabilor, stâlcind amarnic lotul echipei? Doar n-o să-și lase fetele leftere! Domʹ Mirel, e rușinos, las-o baltă!
*
Suspecte Jurnalele personale, mai ales cele care se-nvârt în jurul anului de răscruce 1989! Mărturii ale unei latente disidențe precoce coboară până aproape de perioada intrauterină, de-ți vine să crezi că nou-născutul, înainte de a spune „mama”, a gângurit „jos comunismul!”, fie și numai în intimitatea călduță a căruciorului. Surprinzător este că și autori realmente serioși par a cădea victime pârdalnicei dorințe de a fi luați în seamă, imaginând isprăvi protocontestatare cărora ajung ei înșiși să le dea crezare. Revista pășcăneană „Spiritul critic”, diriguită de același inimos octogenar Leonard Gavriliu, este, ca totdeauna, atentă la aparent măruntele inadvertențe, de regulă trecute împăciuitor la „falsă memorie”, „scăpări” ori tratate cu îngăduință prin introducere la capitolul erorilor de tipar.
În ediția a doua a cărții „Viață și semn” (Ed. Herald, București), autorul bucovinean Vasile Andru relatează întâlnirea pe care ar fi avut-o cu Raisa Gorbaciova, aflată cu soțul într-o vizită oficială la București. Raisa ar fi oprit coloana oficială pe Calea Victoriei, a coborât din mașină, a dat mâna cu scriitorul și a primit, în semn de omagiu (destul de rău văzut la vremea aceea), o carte cu dedicație. Întâmplare, de ce nu, posibilă. Fals! – denunță „Spiritul critic” – Raisa s-a aflat la București în 1990, iar Jurnalul este datat 1989. Urmează obișnuitele comentarii cu substrat ironic. Nu știu nici ce să cred, nici ce să spun. Poate doar atât: autorul, pe care continui să-l stimez și a cărui onorabilitate n-aș pune-o la îndoială, rămâne dator cu o explicație. Dar, hai, totuși, să ne documentăm: să vezi și să nu crezi: după cum atestă „Scânteia”, vizita lui Gorbaciov s-a petrecut… în decembrie 1989. Deci, semnalul de alarmă-i fals: n-a greșit Andru. Rar se-ntâmplă „Spiritului critic”! De astă dată, nu-i un jurnal ante sau postdatat: eroarea aparține revistei.
*
Am mai dat o raită prin satul strămoșilor, Comănești – Suceava. Ulițele în întregime asfaltate, tractoare și automobile prin mai toate curțile, școală Zeiss, magazine, televiziune, tren electric de patru ori pe zi, în jumătate de ceas ești în capitala județului, ba chiar și gaz metan „propriu”, din sonde amplasate pe proprietățile comăneștenilor. Dumnezeu, care din totdeauna a ocrotit Bucovina, a dat ploaie din belșug, nici urmă de secetă moldavă: verde sănătos pretutindeni. Cui îi trebuie oraș și, mai ales, de ce? Văzduhul curat și zâmbetul verde al Comăneștilor nu-l poți afla în nici o urbe românească. Înapoi la țară!