Orice s-ar spune, Brazilia are nevoie de Ronaldinho. Din punctul meu de vedere, orice antrenor sau selecționer care marginalizează un jucător precum Dințosul pe motive de neîncadrare în vederile sale tactice este un obtuz. Fotbalul total, propovăduit inclusiv de teoreticieni în mass-media, rămâne o utopie. Iar tocmai tehnicienii care calculează totul la milimetru sunt învinși de un epsilon, de o câtime imposibil de cuantificat. Asta ca o ironie a sorții. Ca mijlocaș, poate că Ronaldinho nu excelează la faza defensivă, dar compensează cu vârf și îndesat prin tot ce inventează în terenul advers. Oferă-i lui Ronaldinho bucuria de a juca, restul îl face el.
În schimb, Kaka pare fotbalistul ideal pentru oricare tip de antrenor. Serios, disponibil la efort, bașca talentat. Dacă mai adăugăm și faptul că este educat și frumușel, rezultă că antrenorii l-ar putea dori și ca ginere! Lăsând gluma la o parte, Kaka a dovedit că e un pilon de bază pentru naționala Braziliei, a fost singurul care a tras echipa după el în finala de la Cupa Confederațiilor. Ca un revers al medaliei, Robinho și-a etalat încă o dată egoismul enervant. Ca de obicei, americanii au alternat momentele de fotbal grozav cu naivități înduioșătoare. În ciuda golului primit în chiar primul minut al mitanului secund, fapt care anunța deja verdictul, niște jucători mai oportuniști ar fi închis meciul la cele câteva contraatacuri în superioritate. Faptul că apărarea braziliană a încasat trei goluri de la egipteni și două de la americani oferă suficiente indicii despre fragilitatea pentacampionilor în acest compartiment. În aceste meciuri ca și amicale, Kaka a fost de ajuns pentru a compensa, la anul s-ar putea să nu mai fie suficient.
