În 1994, Ion Irimescu descindea în Iașii în care fusese profesor la Academia de Arte Frumoase, la clasa de sculptură, între 1940 și 1950. Senatul Universității de Arte „George Enescu” luase hotărârea să-i acorde, celebrându-l ca înaintaș ilustru, titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia se fixase la începutul lui octombrie 1994 și Ion Irimescu, ca un om cu deprinderi vechi și respectul sacru al punctualității, se urcase în tren împreună cu doamna Jenița și sosise din vreme la Iași, nu cumva să întârzie un pic la ora solemnă. Ajuns aici, avea să constate că bătuse drumul degeaba; ceremonia se amânase pentru o altă dată, fără ca cel în cauză să fie anunțat de schimbarea cu pricina, evident, din motive bine întemeiate.
Fălticeniul, loc primordial al cosmosului sufletesc și creator al maestrului
Atunci maestrul, de care mă apropiasem prin întâlnirile de la Fălticeni, m-a chemat în ajutor. L-am scos din încurcătură. I-am fost călăuză și gazdă în Iașii pe care-i redescoperea cu uimire și fericire de copil. L-am poftit și la un taifas, adică la o convorbire televizată, ce se difuza sub genericul „Oleacă de taifas”. Vorbirea noastră de o jumătate de oră a gravitat în jurul multor teme generoase, a străbătut nostalgic, dar și critic, deceniile de trudă artistică ale creatorului și a avut drept laitmotiv Fălticeniul ca loc primordial al cosmosului său sufletesc și creator. Interlocutorul mi-a mărturisit la un moment dat vizibil emoționat: „M-am legat și după moarte de Fălticeni”. Și a adăugat: „Atunci când mi s-a oferit prilejul și am avut la dispoziție un local în care să poată fi cuprinse lucrările mele, acesta a fost un imbold extraordinar, dezvoltat pe parcursul anilor. În fiecare an am tot adus noi lucrări din producția mea. Am lucrat tot timpul”.
Într-adevăr, din 1975, anul întemeierii Colecției de Sculptură „Ion Irimescu” de la Fălticeni, când lua ființă cea dintâi importantă expoziție permanentă de autor în domeniul artei sculpturale din România, amenajată la etajul celui mai impozant edificiu al orașului, Palatul marelui vornic Alecu Botez-Forăscu, fostul sediu al Prefecturii județului Baia, artistul a poposit vară de vară în orașul izvoarelor sale încărcat cu rodul unui an de strădanii creatoare.
Codrul de întruchipări sculpturale creștea ca într-o poveste și diriguitorii de atunci ai Fălticenilor i-au acordat spre expunere întreaga clădire. Colecția a devenit Muzeul „Ion Irimescu”. De la puțin peste 100 de sculpturi patrimoniul numără azi 314 și 1.000 de lucrări de grafică. Din 1999, după înveșnicirea bunei lui soațe, coana Jenița, artistul s-a întors acasă la Fălticeni, unde a viețuit până la marea trecere din 2005. A locuit într-un apartament amenajat în clădirea din vecinătatea muzeului. În filmul „Veacul lui Ion Irimescu” mi s-a confesat că nimeni nu-i mai mulțumit ca el, care are norocul să deschidă ochii dimineața și să vadă așezământul în care stau operele vieții sale de artist”.
Suferință tămăduită
În 2003, anul centenarului, când semenii săi i-au dat atâtea semne de iubire și cinstire, clădirea muzeului a intrat într-un proces complex de consolidare, restaurare și modernizare. Din păcate, în 2005, investiția nu a mai fost finanțată și acele ultime luni de existență pământeană ale maestrului au fost înnegurate de griji și amărăciuni fără leac. Ion Irimescu a urcat la ceruri în octombrie 2005 cu părerea de rău că lăsase muzeul zăvorât și nu găsise nici un fel de înțelegere la puternicii zilei.
În cele din urmă, după ani de incertitudini, tot fălticenenii, animați de primarul Vasile Tofan și de directorul Gheorghe Dăscălescu, au izbutit să tămăduiască suferința celui suit în înalturi. S-a reușit acest lucru printr-un proiect cu finanțare europeană, conferindu-se acestui lăcaș al artelor o nouă strălucire. Ca să parafrazăm o zicere celebră, Muzeul „Ion Irimescu” din Fălticeni, redeschis miercuri, 12 septembrie, cu toată slava, printr-o manifestare prezidată de pontiful criticii de artă românești, academicianul Dan Hăulică, este ce-a fost și încă mult mai mult. Din înălțimile celeste, Ion Irimescu își rotește bucuros privirile deasupra casei lui și sloboade peste semenii săi fălticeneni lumina inegalabilului zâmbet cu aromă de măr din livezile de poveste ale Fălticenilor.
(Grigore ILISEI, sursa: Ziarul Lumina)
