Flirt

Un zâmbet – „cheia la sufletul doamnelor”



Un zâmbet - "cheia la sufletul doamnelor"
Un zâmbet - "cheia la sufletul doamnelor"

Este un fapt dovedit: dragostea e „oarbă”, însă când vine vorba de a cuceri o femeie, un pic de umor nu strică. Domnii cu cea mai mare trecere la reprezentantele sexului frumos sunt cei care știu să le facă să zâmbească.
Cele mai sus menționate nu sunt cine știe ce noutate, cel puțin pentru oamenii de rând. Însă pentru cercetători, această regulă simplă nu era deloc clară. Cel puțin până acum. Două studii recente au confirmat o regulă veche de când lumea din arta seducției: femeile preferă bărbații simpatici și cu simțul umorului, în timp ce la rândul lor, domnii „au o slăbiciune” pentru acele reprezentante ale sexului frumos care râd la glumele lor. Pentru a ajunge la această concluzie, Eric Bressler și Sigal Balshine, doi psihologi de la Westfield State College (Massachusetts, USA) și de la Universitatea McMaster din Hamilton (Canada), au prezentat un șir de fotografii cu tineri de ambele sexe unui număr de 200 de studenți, fete și băieți. În unele cazuri, imaginile era însoțite de fraze amuzante, în altele doar de fraze politicoase. Rezultatele au fost clare: doamnele au considerat bărbații „amuzanți” drept potențiali parteneri, în timp ce în cazul bărbaților, alegerea nu a fost influențată de umorul replicii. Într-un al doilea studiu, psihologul canadian Eric Blesser a verificat mai îndeaproape preferințele reprezentanților cele două sexe, iar concluziile au fost clare: 62 la sută dintre doamne preferă bărbații distractivi, în timp ce 65 la sută dintre bărbați apreciază femeile cu un simț al umorului dezvoltat. Potrivit unei teorii propusă de mai mulți psihologi, doamnele preferă bărbații cu un simț al umorului dezvoltat, pentru că umorul ar dovedi că bărbatul cu pricina are un creier sănătos și activ, semn al unui moșteniri genetice de invidiat. Bineînțeles, la urma urmei este doar o teorie și cele două studii, oricât ar fi de corecte și interesante, sunt pură speculație. Plus că ele au fost realizate doar pe studenții de dincolo de Ocean.
Click News



Recomandări