În societatea globală de astăzi, societate bazată pe cunoaștere ca resursă distinctă, indivizii, familiile și instituțiile sunt supuși unei presiuni fără precedent, presiune generată de schimbarea permanentă în ceea ce privește modul de viață, afacerile, mediul, clima, politica, media, Biserica și oricare alte valori la care ne raportăm curent; competiția globală, la baza căreia se află principiile liberale de administrare economică, telecomunicațiile, noile tehnologii, Internetul, induce în viața noastră zilnică senzația stranie că „timpul se comprimă”, că însăși evoluția istoriei se accelerează. Pentru România de astăzi, comparativ cu alte țări, ideea invocată este cu atât mai vizibilă; încheierea Războiului Rece, construcția unei economii capitaliste, alternanța la putere, reconcilierea istorică dintre Vatican și București, libertatea de opinie/expresie, structurarea celor patru puteri ale statului de drept, aderarea la NATO, aderarea la UE etc.- sunt numai câteva din realitățile majore la care am fost cu toții contemporani și care impun treptat noi mentalități.
După aproape un secol și jumătate de orientare a României „către Est”, după cinci decenii de ideologie socialistă, îndeosebi aderarea României la NATO și UE semnifică, cred eu, două momente esențiale pentru evoluția viitoare a societății românești, întrucât definesc orientarea clară „către Vest”.
Atât cât reușesc eu să percep în calitate de cetățean, votul ce urmează a fi exprimat de către electoratul român pe data de 25 noiembrie, va avea, în mod indiscutabil, o dimensiune istorică, o componentă ce va condiționa semnificativ destinul economiei/societății românești din următorii doi sau trei ani; impunerea României ca a șaptea forță economică/politică/socială în structura UE rămâne dependentă numai de noi înșine, respectiv de cei care urmează să susțină/promoveze interesele noastre actuale și viitoare în funcționarea unei Europe Unite. Nu știm cum va arăta societatea de mâine, spune un mare analist în managementul mondial; comunismul, ca sistem economic, s-a prăbușit întrucât a creat sărăcie, însă, în același timp, sistemul capitalist și statul națiune apar ca fiind sintagme depășite; lumea care va rezulta în viitorul previzibil înseamnă o rearanjare a valorilor, credințelor, structurilor economice/sociale; ea va fi însă diferită de ceea ce ne putem imagina. Conform cu Samuel Huntington, nume impus în teoria relațiilor internaționale, după secole de dispute religioase/ ideologice/politice între mai toate țările lumii, după două războaie mondiale, un ecart major localizat în zona culturilor naționale este pe cale de a desparte Occidentul și Orientul; mai mult, spune el, acest ecart s-ar putea dovedi mai periculos decât toate disputele/războaiele anterioare din istoria umanității , iar nine eleven din SUA ar putea constitui doar un nou început.
Pe fondul noilor dileme, provocări, dispute, negocieri și compromisuri între țările lumii, între liderii politici/militari ai centrelor de putere regională, UE , cu toate neajunsurile și imperfecțiunile ei, se impune treptat ca un nou model social bazat pe apropiere culturală și religioasă, pe unitate în diversitate; ea apare drept o construcție instituțională menită să atenueze elementele ce diferențiază națiunile Europei și să aducă în prim plan valorile/credințele comune ale cetățenilor. Direcția pe care s-a angajat România ca membră UE, cu toate costurile și neajunsurile ei, constituie probabil singura șansă predictibilă pentru viitorul generațiilor ce astăzi votează pentru prima dată. Așadar, 25 noiembrie înseamnă un vot/ moment istoric pentru România, pentru economia/societatea de astăzi și arhitectura ei predictibilă din anii ce vor urma; îndeosebi pentru tinerii născuți după 1989,momentul noiembrie 2007 are o semnificație aparte, sub rezerva conștientizării acestui rol implicit, întrucât ei vor fi cei care vor impune diverse decizii în mecanismul social, în afaceri sau politică, în administrație sau cultură, în presă sau educație din perspectiva următorului deceniu.
