Cultural

Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni



Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni
Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni

Sfârșitul de săptămână a fost marcat în municipiul Fălticeni prin două evenimente culturale. Primul, „Toamnă sadoveniană la Fălticeni”, s-a desfășurat la Casa Memorială “Mihail Sadoveanu” și a constat într-o întâlnire a scriitorilor fălticeneni, “un obicei vechi al lui Sadoveanu, ca la începutul lunii noiembrie, la casa sa de la Fălticeni, să se întâlnească scriitorii și artiștii”, cum a precizat muzeografa Ana Nazarov, care, alături de Dan Baltazar, a fost gazda manifestării. Au participat scriitorii Alexa Pașcu, Mioara Gafencu, Coca Maria Udișteanu, Lenuța Rusu, Vasile Moroșanu, pictorul Gabrel Baban, Dana Tofan – șef serviciu cultură, profesoarele Monica Crețu și Mihaela Muraru, alte persoane implicate în fenomenul cultural fălticenean.
Ideea organizării acestui eveniment i-a aparținut poetului Alexa Pașcu, cel care, în cadrul întâlnirii, a venit cu propunerea constituirii unei asociații culturale care să apropie condeiele fălticenene.
„În Fălticeni există condeie care merită mai mult. Numai cine îndrăznește aprinde pe cer o stea, cine nu, stă și privește la steaua altcuiva. Este timpul să înființăm o Asociație culturală, să avem un cenaclu, să scoatem o revistă”, a spus Alexa Pașcu.
Întâlniri ale marilor personalități ale culturii române au fost găzduite la „casa din deal” încă de pe vremea marelui prozator Mihail Sadoveanu. Aici poposeau George Topârceanu, Agatha Bârsescu, Hortensia Papadat Bengescu, Eugen Lovinescu, Ionel Teodoreanu și mulți alții. La întâlnirea din această toamnă, care s-a desfășurat în săptămâna în care s-au împlinit 132 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu, au fost prezentate și câteva cărți ale scriitorilor fălticeneni, titluri care au ieșit de sub tipar în acest an. Coca Maria Udișteanu, autoare de versuri pentru copii, a citit două poezii din volumul „Copilăria poeziei”, scriitorul Alexa Pașcu a împărtășit celor prezenți despre emoțiile premierii în cadrulFestivalului Național de Proză “Mihail Sadoveanu”, iar scriitoarea Lenuța Rusu și-a prezentat o parte din poeziile pentru copii, de dragoste, cu teme filozofice, religioase, adunate în cele șase volume care au văzut lumina tiparului.
„Bune și rele”
A doua manifestare a avut loc duminică seara, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”. Lansarea cărții de proză „Bune și rele”, scrisă de fălticeneanul Vasile Moroșanu, i-a adunat pe fălticenenii iubitori de literatură. Vasile Moroșanu se află la a doua experiență literară, după cartea „Surpriza”, lansată în anul 2010. În volumul „Bune și rele”, ilustrat grafic de artistul plastic Radu Bercea, Vasile Moroșanu împărtășește cu cititorii săi o parte din memoriile de călătorie prin toate provinciile istorice ale României.
Dacă pentru volumul de debut Vasile Moroșanu a ales un motto de Platon („Este mai ușor să scrii despre zei, decât despre oameni”), noua sa carte are ca motto o veche zicală chineză: „În viață, omul trebuie să fie înconjurat de trei prieteni: bunătatea, cumpătarea și răbdarea!”.


Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni
Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni
Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni
Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni
Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni
Un vechi obicei al lui Mihail Sadoveanu a reînviat la Fălticeni