Când am scris, acum o jumătate de lună, un articolaș unde spuneam – cu scuze pentru limbaj – că șeful de la FMI a cam belit-o, am scăpat din vedere că omul nu prea putea săvârși acțiunea invocată de mine, întrucât este mozaicat la religie și are ceea ce știm cu toții că au ăștia în izmene. Și că, în calitatea respectivă, va intra în ampla mașină de spălat judecătorească, de unde va ieși ușor șifonat, dar liber ca pasărea cerului.
Între timp, lucrurile s-au sucit și s-au reglat, zicându-ni-se nouă, stupizilor de profesie, că până la urmă valsul cu prohabul descheiat dansat de acest Strauss a fost consimțit, iar negresa cu reclamația ar avea și ea un trecut dubios, ceea ce face ca plângerea dumisale să nu mai valoreze nici cât o ceapă degerată.
Ce putem înțelege de aici? Nimic altceva decât că niște cercuri înalte au vrut să lanseze un avertisment, prin intermediul acestui tămbălău, tuturor amatorilor. Adică fiți cuminți și nu mai băgați mâna în lovelele internaționale, că noi știm tot și vă potcovim, când vă e lumea mai dragă, cu o negresă pe care ați însămânțat-o prin nu știu ce hotel. Iar dacă tot nu vă potoliți, un mic și nevinovat accident de automobil sau de elicopter se poate întâmpla oricui, vezi cazurile altor căpoși, precum duduia Diana.
Grețos, absolut grețos! Până la urmă, justiția e același soi de zeamă proastă peste tot. Și mai grețos e faptul că șeful unui organism planetar de o asemenea importanță e atât de dependent de sex, încât principala lui preocupare, atunci când se cazează undeva în interes de serviciu, este în ce bortă, de negresă sau de altă nație, și-o poate băga. Până la urmă, cine sunt cei care conduc lumea? Niște dezaxați?
În privința ultimelor cazuri ale însămânțătorilor mondiali – regizorul Roman Pulanski și femeistul Strauss-Kahn – concluzia e că a băga la pârnaie un evreu celebru e o poveste numai bună de adormit nou-născuții. În curând, nici ăștia cu suzeta în gură nu vor mai pune botul.
Fără supărare!
