Un vagon cu 80 de copii și tineri din județ a ajuns la mare cu ajutorul Asociației ”Bucovina Civică”

Un vagon cu 80 de copii din întreg județul Suceava, care provin din diverse centre din sistemul de protecție al statului, inclusiv persoane cu dizabilități, a ajuns pe litoralul Mării Negre. Acest lucru a fost posibil prin implicarea a doi oameni cu suflet mare, Andrei Bacoș și Vasile Bolohan, prin intermediul Asociației ”Bucovina Civică”.
”Această idee, de a duce un vagon întreg de copii la mare, a fost cea mai mare acțiune pe care eu și Vasile am inițiat-o, iar datorită bunătății oamenilor am reușit să adunăm nu mai puțin de 15.000 de euro. Cei 80 de copii și tineri provin din întreg județul Suceava, Solca, Fălticeni, Gura Humorului și din municipiul Suceava. Sunt tineri din sistemul de protecție al statului, copii din familii cu o situație materială nu foarte bună, copii buni la învățătura și copii care fac performanță în sport. Dorim să mulțumim din suflet celor care ne susțin cauzele de fiecare dată și nu rămân indiferenți și mulțumim DGSAPC Suceava pentru colaborarea frumoasă pe care o avem cu ei”, a precizat Andrei Bacoș.

Un vagon cu 80 de copii și tineri din județ a ajuns la mare cu ajutorul Asociației ”Bucovina Civică”
Un vagon cu 80 de copii și tineri din județ a ajuns la mare cu ajutorul Asociației ”Bucovina Civică”

Acesta a mai precizat că mai mult de jumătate din acești copii și tineri au văzut marea pentru prima dată, iar emoțiile și bucuria de pe chipurile lor sunt greu de exprimat în cuvinte. Cei 80 de copii și tineri vor petrece cinci zile la Costinești și au asigurate cazare și masă.
”Ne dorim ca în fiecare vară să facem această tabără și să ducem la mare toți copiii din județul nostru care nu au posibilități financiare. Dumnezeu să înmulțească darurile celor care oferă sprijin financiar pentru acești copii”, au mai spus Andrei Bacoș și Vasile Bolohan.

Recomandări

„Crăciunul – sărbătoarea bucuriei” – un spectacol dedicat generozității și spiritului civic la Colegiul „E. Hurmuzachi”

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava