Cercetătorii francezi au pus la punct un vaccin eficient contra astmului declanșat de alergiile provocate de acarieni, în cadrul unor teste clinice realizate pe animale, informează lefigaro.fr.
Cunosc oare tratamentele contra astmului o nouă perioadă de avânt? Printre noile piste care merită studiate în lupta contra acestei maladii respiratorii cronice, cea care se referă la vaccinare face progrese tot mai mari. Cercetătorii de la departamentul de Inovații în bioterapie din cadrul Institut du thorax (CNRS/ INSERM/Universitatea din Nantes) au testat cu succes pe animale un vaccin revoluționar contra unui alergen întâlnit frecvent la pacienții astmatici, generat de acarianul Dermatophagoides farinae.
Principiul aplicat este cel aplicat în cazul oricărei vaccinări, întrucât este vorba de inocularea unei doze mici din acel alergen responsabil cu apariția iritațiilor într-un organism, cu scopul de a stimula organismul în cauză să se imunizeze singur. Cercetătorii au prelevat un fragment de ADN din proteina alergenă sintetizată de acarian și l-au introdus într-un „nanotaxi”, o nanoparticulă creată de aceeași echipă de oameni de știință. Nanotaxiul a fost injectat apoi în țesutul muscular al șoarecilor astmatici. „Rezultatul este foarte satisfăcător. Șoarecii au sintetizat anticorpi specifici care permit sistemului imunitar să se reorienteze spre o reacție protectoare și nealergică, atunci când organismul este pus în contact cu alergenul. Sperăm să putem efectua teste pe oameni începând de anul viitor”, a declarat Bruno Pitard, coordonatorul studiului.
Astmul afectează peste 300 de milioane de persoane pe plan mondial. Cifra este cu atât mai alarmantă, cu cât ea urmează o progresie constantă și maladia afectează o treime dintre copii. Patologia, ce poate cauza uneori un grad sever de invaliditate, se află la originea deceselor a peste 1.000 de persoane în Franța. Crizele de astm sunt imprevizibile. Ele se caracterizează printr-o jenă severă respiratorie, respirație șuierătoare și accese de tuse care perturbă de o manieră considerabilă calitatea vieții pacienților. Astmul se tratează cu ajutorul bronhodilatatoarelor, care ușurează respirația în timpul crizelor, și prin medicamente – adeseori pe bază de corticoizi inhalați, asociați uneori cu antiinflamatoare – care trebuie luate în fiecare zi. Aceste tratamente diminuează simptomele, dar nu vindecă maladia definitiv.