Să dai nas în nas cu un urs, sâmbătă noaptea, pe străzile Sucevei, pare a fi o poveste incredibilă ori o glumă a unor tineri în căutare de noi motive de distracție. Cu toate acestea, situația este una cât se poate de reală, un urs adevărat plimbându-se sâmbătă noapte nestingherit pe străzile Sucevei, fiind văzut pe străzile Oituz, Universității – pe la plăcintăria Test Prima și pe la Padrino, pe strada Scurtă – în zona Serviciului Județean de Ambulanță și pe la Spitalul Județean.
Prezența acestuia pe străzi este confirmată de mai mulți martori oculari – o parte dintre ei au sunat la 112, alții au postat pe Facebook statusuri și poze, în ambele cazuri, afirmațiile lor fiind puse la îndoială, din cauză că, în mod normal, așa ceva nu ar trebui să se întâmple.
„ Mergeam pe stradă când l-am observat că mergea paralel cu mine, în dreapta. La început nu mi-am dat seama ce e, mă gândeam ce ar putea fi ăla așa de mare. Apoi a sărit gardul și mi-am dat seama – ăsta e un urs”, povestește Ștefan Macedon Gheorghiță (Artistul), care se întorcea atunci de la un eveniment, pe strada Scurtă, unde se află și sediul Serviciului Județean de Ambulanță.
Din cauza șocului, Artistul, cunoscut pentru fotografiile pe care le face la fel de fel de evenimente, nici nu s-a mai gândit să facă poză, instinctul de conservare fiind mai puternic decât dorința de a imortaliza ceva greu de crezut că poți vedea în mijlocul orașului, la sute de kilometri de zonele populate de urși.
„A trecut prin fața mea la câțiva pași. Când te întâlnești cu ursul prima dată îți pui întrebarea dacă e bine să mai rămâi acolo sau dacă e bine să fugi. Este el mai speriat decât mine sau eu de el? Când am postat pe Facebook ce mi s-a întâmplat, la început nu m-a crezut nimeni”, mărturisește Artistul.
În schimb, gândindu-se că ursul respectiv poate reprezenta un pericol și pentru alți oameni care se aflau pe stradă la acea oră, a ținut să anunțe autoritățile.
„Am sunat la 112 și mi s-a spus că s-au mai făcut reclamații cu privire la urs și mi-au dat legătura cu Poliția. De acolo mi s-a spus să stau liniștit, că au sunat ei la primărie. Nu cred că și-a bătut atunci careva capul cu acea problemă, pentru că abia când s-a făcut ziuă am fost sunat de la Poliție, să dau detalii cu ce am văzut”, a adăugat Ștefan Macedon Gheorghiță.
Conform acestuia, ursul, tânăr – după mărimea sa, mai mică decât a unui urs adult, a intrat în curtea Spitalului Județean, unde a devenit panicat din cauza lătrăturilor și urletelor câinilor vagabonzi aciuați acolo, în parc. Practic, pe lângă stresul de a se afla într-o zonă total necunoscută pentru el, cu lumini numeroase, zgomote și prezențe umane, ursul a mai stârnit și câinii din zonă, care reprezentau pentru el o potențială amenințare.
După cum spun specialiștii, un urs speriat, care se simte încolțit, poate deveni foarte agresiv și imprevizibil. Iar viteza sa nu este deloc de neglijat, ursul fiind în avantaj și în această privință.
Din fericire, chiar de au mai fost și alți suceveni care s-au întâlnit cu ursul – taximetriști, DJ Mc White și Andrei Duțuc, care au și postat o poză cu ursul întâlnit de ei pe strada Oituz, nu s-a înregistrat nici un eveniment regretabil.
Alți martori oculari au semnalat prezența ursului în zona Mobilă, adică în capătul bulevardului George Enescu, alții în zona păduricii de la intrarea în Șcheia, de unde i s-a și pierdut urma.
Drept urmare, cea mai mare întrebare pe care și-o pun acum și autoritățile este de unde a venit și unde a plecat ursul tânăr care a colindat străzile Sucevei.
Ursul adus la oraș, varianta cea mai probabilă
Misterul prezenței unui urs sălbatic pe străzile Sucevei îi intrigă acum pe toți cei care au cât de cât o responsabilitate în domeniu. Conform paznicului de vânătoare Ionuț Ucevschi, de la OS Pătrăuți, în 30 de ani de activitate nu a văzut măcar un exemplar de urs în această zonă, dar, conform semnalmentelor ursului descrise de locuitori din Șcheia, acesta ar avea aproximativ doi ani și greutatea unui om matur.
Sesizați în privința acestei prezențe aproape incredibile în oraș, reprezentanții Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Suceava s-au pregătit să intervină cu o armă cu tranchilizante, imediat ce li se semnalează prezența ursului într-o anumită zonă.
„Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată. Nu avea cum veni ursul de la munte până aici, în oraș, decât dacă a fost adus. Am verificat și nu este prezent nici un circ în Suceava și nici nu a fost recent – asta fiind una dintre variantele luate în calcul”, a declarat inspectorul-șef al CRSC Suceava, Daniel Coroamă.
O altă variantă vehiculată este cea conform căreia ursul ar proveni de la Zoo, precum cel din Rădăuți, sau de la o menajerie, precum cea a lui Șoimaru, de la Ilișești, dar, în ambele cazuri, distanța este cam mare pentru a fi considerată acceptabilă explicația că animalul a evadat de acolo.
Cea mai probabilă variantă este că ursul a fost adus în oraș și eliberat intenționat sau accidental de cei care îl transportau ilegal, în diverse scopuri.
Deținerea unui astfel de animal sălbatic este interzisă, prevederile legale fiind destul de stricte în această privință, dar asta nu-i împiedică pe unii să-l țină captiv pe regele animalelor din România, în diverse scopuri.
Șeful Poliției Locale Suceava, sătul să fie deranjat
Prezența unui urs pe străzile municipiului reședință de județ nu l-a impresionat absolut deloc pe șeful Poliției Locale Suceava, Viorel Horodenciuc, care a minimizat pe cât posibil evenimentul, tratându-l cu aceeași indiferență cu care se ocupă de probleme de zi cu zi ale cetățenilor care îi asigură salariul consistent de care se bucură, pe lângă pensia de fost cadru militar.
Când i s-a cerut să ne ofere informații despre prezența ursului în Suceava, în condițiile în care Poliția Locală a fost solicitată să se implice în acest caz, mai ales că gestionează sistemul video de supraveghere stradală, Viorel Horodenciuc a „mormăit” scurt:
„Nu știu nimic de nici un urs. Nu îmi puneți mie acum obligația să îl și găsesc. Este duminică, sunt în timpul liber, sunt la nuntă acum, nu mă agresați cu chestii de astea…”.
La insistențele noastre, a spus totuși:
„Nu am găsit în imagini decât un câine, o mogâldeață, care s-a deplasat la 4.30 de la Test Prima, de la plăcintărie, înspre Piața Mică. Imaginile sunt difuze, nu se înțelege nimic, iar noi nu avem patrule în tot orașul să putem acoperi…Nu știu nimic de chestia asta. Sunt sătul de atâtea telefoane. M-am săturat!”.
Viorel Horodenciuc are dreptate. Are nevoie de timp liber, în care să nu fie deranjat în nici un fel de problemele orașului. Soluția este simplă – DEMISIA!






