Opinii

Un urcuș pe Muntele Credinței



Ortodocșii practicanți au aceleași cuvinte ca și cei nepracticanți. Așa că să nu te miri dacă o fată cu ochelari fumurii, tocmai ieșită dintr-o cafenea de unde răsună o muzică înfoiată de mesaje păcătoase, îți va spune într-o discuție religioasă aceleași vorbe pe care ți le-ar spune un preot.
Cum se poate așa ceva?, veți întreba, mirați, poate. Ei bine, amândoi vorbesc despre același lucru și, dacă nu se întâmplă ca vreunul dintre ei să fie robit de diavol, amândoi îți vor spune adevărul, pentru că sămânța adevărului e sădită, dimpreună cu Duhul Sfânt, în amândoi. Doar perspectiva și faptele lor diferă.
O tânără femeie care, în timp ce își calcă o bluză mult prea decoltată și poartă o convorbire la telefon cu una dintre bunici, privește la televizor o emisiune despre Muntele X, reține despre muntele acesta că este abrupt, abundent și frumos împădurit și plin de ghebe în toamnele ploioase. Ea a reținut asta vag, cumva întâmplător, fără să își fi propus să o facă. Bunica ei îi povestea ceva plictisitor.
Dacă îl vei întreba și pe un om al muntelui care cunoaște zona în care e muntele X ce crede despre acesta, el îți va spune exact ce ți-ar spune și femeia care călca o bluză deocheată: “e abrupt, frumos și bogat împădurit și plin de ghebe în toamnele ploioase”. Cel mai probabil se va mulțumi cu atât, considerând că ți-a satisfăcut curiozitatea și nu are sens să intre în amănunte, greu exprimabile, de altfel.
Diferența dintre montagnard și femeia care calcă bluza e că tânărul excursionist a urcat de 24 de ori muntele X, pe care femeia l-a văzut doar la televizor. El știe cum se lasă valurile ceței în cutare văioagă a lui, are încă în nări mirosul frunzelor roșietice de fag din covorul așternut între copaci la poalele muntelui, știe unde e izvorul unde face popas de fiecare dată când urcă și a făcut nenumărate poze din vârful muntelui, poze în care a surprins peisajele nemaipomenite ale împrejurimilor, care fac deliciul anumitor utilizatori de internet, și ei pasionați de munte.
Așa stau lucrurile și cu ortodoxul practicant în fața celui nepracticant. În planul imediat, amândoi îți vor spune aceleași lucruri, doar că nepracticantul îți va vorbi despre ceva fără substanță, o realitate străină lui, pe care nu a făcut nici un efort ca să o asimileze. Așa cum femeia care își calcă bluza cu care va ieși în oraș va schimba canalul filmului documentar despre acel munte fără să aștepte măcar sfârșitul lui, și nepracticantul nostru, după ce îți va spune ceva despre Dumnezeu, va trece la alt subiect, “mai la ordinea zilei”, în ochii lui la fel de important.
Să nu ne lăsăm furați de aparențe și să cântărim cu atenție greutatea credinței în noi și în aproapele nostru. (de Marius IANUȘ, http://yanush.wordpress.com)