Expoziție

Un univers colorat



Briana și Gabriel, împreună cu prof. Petra Rusu la vernisaj
Briana și Gabriel, împreună cu prof. Petra Rusu la vernisaj

Doi copii talentați, care, deși se află abia la începutul celui de-al doilea deceniu de existență, s-au remarcat deja în domeniul creației plastice, detașându-se de colegii lor de generație prin seriozitatea cu care își cultivă pasiunea artistică și prin maniera proprie de exprimare pe care încep acum să și-o contureze, au expus în tandem în foaierul „Dom Polski” Suceava.
Universul optimist al copiilor
Gabriel Lupoaia (12 ani), din Gura Humorului, care s-a remarcat la sfârșitul anului trecut prin participarea la o expoziție internațională de creație plastică organizată în Republica Cehă, la Karlovy Vary, și suceveanca Briana Cozmei (clasa a IV-a), care a obținut recent Premiul I la secțiunea Colaj la cea de-a III-a ediție a Concursului Național „Ion Carp Fluerici”, ambii aflați sub îndrumarea și aripa ocrotitoare a prof. Petra Rusu de la Palatul Copiilor Suceava, și-au conjugat expozițiile personale, expunând împreună într-o formulă în care se completează armonios.
Cele 44 de lucrări (pictură în ulei, culori acrylice, acuarelă, pastel, dar și desene în creion), selectate cu grijă de profesorul coordonator, sunt relevante pentru a circumscrie universul optimist al copiilor.
„Un dar de Crăciun”
De fapt, așa cum a spus prof. Camelia Rusu Sadovei la vernisajul care a avut loc vineri, în prezența unui public alcătuit cu precădere din membri de familie, colegi de școală și cadre didactice (vernisaj la care prof. Petra Rusu, mai emoționată decât elevii ei, a spus că este mândră de nivelul la care aceștia au ajuns până în prezent), expoziția trebuie privită ca „un dar de Crăciun”, un dar menit să-i bucure deopotrivă atât pe tinerii expozanți, cât și pe toți cei care i-au îndrumat, i-au sprijinit, i-au încurajat și au venit să participe la eveniment alături de ei.
Artistul plastic humorean Radu Bercea, în preajma căruia s-a format și s-a șlefuit artistic Gabriel Lupoaia, le-a spus celor prezenți că „în domeniul artistic este nevoie de foarte multă muncă pentru a te putea face remarcat”.
Expoziția poate fi vizionată pe parcursul lunii ianuarie 2012
Multă muncă, seriozitate și perseverență, pentru că, așa cum a subliniat prof. Camelia Rusu Sadovei (care, privind retrospectiv, și-a amintit de cel care a îndrumat-o și i-a deschis calea spre afirmare artistică, profesorul Adrian Bocancea), „drumul în artă este dificil”, un drum pe parcursul căruia apar numeroase „momente de cumpănă și îndoieli”. De aceea, cei care reușesc să parcurgă acest drum marcându-și etapă cu etapă înaintarea (mai ales în context concurențial, când reușesc să se remarce în competiție) trebuie susținuți și încurajați. Susținere și încurajare de care Gabriel și Briana au binemeritată parte.
Expoziția celor doi copii, al căror univers colorat ne provoacă la contemplare și admirație, poate fi vizionată pe parcursul lunii ianuarie 2012.


Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Portrete în creion realizate de Briana Cozmei
Portrete în creion realizate de Briana Cozmei
Participanți la vernisajul expoziției de la Dom Polski
Participanți la vernisajul expoziției de la Dom Polski
Gabriel Lupoaia - la masa de lucru
Gabriel Lupoaia - la masa de lucru
Briana Cozmei - La primirea Premiului I pentru Colaj la Concursul Național Ion Irimescu
Briana Cozmei - La primirea Premiului I pentru Colaj la Concursul Național Ion Irimescu
Briana și Gabriel, împreună cu prof. Petra Rusu la vernisaj
Briana și Gabriel, împreună cu prof. Petra Rusu la vernisaj
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Briana și Gabriel, împreună cu prof. Petra Rusu la vernisaj
Briana și Gabriel, împreună cu prof. Petra Rusu la vernisaj