Un uitat: Marcel Pauker

Cărți regăsite: printre numele des întâlnite în paginile lucrării lui E. Radzinsky dedicată lui Stalin se află și acela al lui Marcel Pauker, fostul soț al „tovarășei Ana” (Hannah Robinsohn), personaj a cărui viață oferă suficient material pentru șapte seriale de succes. S-a scris mult, la noi, despre Marcel, românul care a deținut cea mai de încredere funcție pe lângă Stalin, fiind nici mai mult nici mai puțin decât șeful gărzii personale a „tătucului popoarelor”. În atmosfera de suspiciune generală întreținută cu abilitate de Stalin însuși, a fi șeful gărzii ce-i proteja clipă de clipă viața însemna validarea maximei probe a loialității, fiind funcția cea mai temută și invidiată la Kremlin. Documentată chiar în exces, cartea lui Radzinsky comite totuși, în cazul Pauker, inexplicabile erori de informare. În repetate rânduri, este catalogat ca „semianalfabet”, fiind așezat eronat alături de cel ce i-a urmat la șefia „Direcției generale a gărzii”, Vlasik („semianalfabetul Vlasik schimbându-l pe semianalfabetul Pauker”, pag. 643). Mai mult, i se atribuie amănunte biografice stranii: „fost frizer la Teatrul de operetă din Budapesta” (?!). În fapt, Marcel Pauker era un intelectual remarcabil și provenea dintr-o veche familie de intelectuali, proprietară a Trustului de presă ce edita ziarele „Adevărul” și „Dimineața”.
Marcel a studiat ingineria la Zürich și a absolvit Școala de ofițeri de artilerie, obținând gradul de sublocotenent, adică maximul la care putea aspira un evreu potrivit legislației de atunci. A îmbrățișat cu sinceră naivitate ideile revoluției franceze și, apoi, pe acelea ale „revoluției mondiale”, spre a se implica legitim în disputele doctrinare dintre secția comunistă română și cea ucraineană (Holostenko). Cum părerile personale n-au avut niciodată trecere în „închisoarea popoarelor”, Pauker a fost sancționat de Comintern cu domiciliu forțat în Siberia. (De menționat că, la intrarea României în Primul Război Mondial, s-a întors de bună voie din Elveția, spre a se înrola în armata română, deși putea foarte bine să se sustragă acestei obligații: „am considerat că este incompatibil cu conștiința mea (…) să mă sustrag de pe front” – probă de patriotism autentic, deci.)
Legenda ori, mai degrabă, bârfa cu „frizer la Teatrul de operetă din Budapesta” se datorează, poate, remarcabilului său talent actoricesc de imitator. Stalin s-a amuzat teribil revăzând implorările lui Zinoviev din preajma execuției în interpretarea lui Pauker, deși scena în sine n-avea nimic hazliu – Dumnezeule, dimpotrivă! Pauker era un bărbat impozant, cu barbă „á la Marx” și cu succese de invidiat în lumea sexului frumos (printre amantele sale s-a numărat și Vanda, soția odiosului Nikolski). A avut trei copii cu Ana Pauker, în tovărășia căreia a trăit pasional „comunismul autentic”. (Și aici trebuie să intervenim cu o corectură, de astă dată la adresa izvoarelor românești ce-o prezintă pe Hannah ca provenind „dintr-o familie de evrei ortodocși”; nu prea văd cum, câtă vreme bunicul ei a fost haham la Codăești – Vaslui).
În conformitate cu principiile de grotă ale lui Stalin („revoluționarii de peste 50 de ani trebuie trimiși la străbuni, deoarece fiecare generație revoluționară devine un obstacol în dezvoltarea ulterioară a ideilor”), Marcel Pauker este arestat în 1937, sub acuzația de… spionaj în favoarea României! Torturat, recunoaște tot ce i se pune în cârcă. De fapt, principalul mobil al trimiterii lui Pauker „la străbuni” l-a constituit practica lui Stalin de a-i lichida pe cei ce apucaseră să știe prea multe. Și cine putea fi mai informat despre viața personală a „tătucului”, dacă nu șeful gărzii lui personale? Devenise obișnuință ca soția (ori soțul) să susțină acuzele la adresa consortului, așa că Ana semnează declarațiile ce-l înfundă definitiv. În 1937, Pauker este împușcat de NKVD. Un destin tragic, întemeiat pe sinceră bună credință într-o cauză ce părea demnă de susținere până la jertfă și eșuat impardonabil în preajma unui monstru sanguinar, călău al unor milioane de nevinovați. Pe Marcel Pauker l-a reabilitat Hrușciov în 1957. Operația a reușit, pacientul, mort.