Un ucrainean care fugea de război a ajuns la Frătăuți cu un avion de mici dimensiuni

Un tânăr ucrainean în vârstă de 31 de ani, care fuge de război, a ajuns în România pe calea aerului.

Riscantul zbor, efectuat cu un aparat de mici dimensiuni, s-a derulat în dimineața zilei de duminică, 8 martie.

Alerta s-a dat în jurul orei 10.30, printr-un apel la serviciul unic de urgență 112, iar polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus s-au deplasat de urgență la fața locului.

În spatele unei gospodării din Frătăuții Vechi a fost găsit avionul, iar cel care l-a pilotat era, de asemenea, la fața locului.

Ucraineanul a solicitat o formă de protecție temporară în România, pe fondul conflictului armat din Ucraina.

Autoritățile române i-au anunțat pe colegii ucraineni din Punctul de Contact Porubne despre acest incident, iar apoi l-au dus pe tânărul de 31 de ani la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, unde l-au audiat.

Ucraineanul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „trecere frauduloasă a frontierei de stat” și „pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă documentele de certificare necesare”.

Un ucrainean care fugea de război a ajuns la Frătăuți cu un avion de mici dimensiuni
Un ucrainean care fugea de război a ajuns la Frătăuți cu un avion de mici dimensiuni
Un ucrainean care fugea de război a ajuns la Frătăuți cu un avion de mici dimensiuni
Un ucrainean care fugea de război a ajuns la Frătăuți cu un avion de mici dimensiuni
Un ucrainean care fugea de război a ajuns la Frătăuți cu un avion de mici dimensiuni
Un ucrainean care fugea de război a ajuns la Frătăuți cu un avion de mici dimensiuni

Recomandări

Pilotul accidentului aviatic mortal de la Orăștie scăpase ca prin minune după un accident aviatic la Suceava

Sorin Bonchiș era unul dintre cei mai cunoscuți piloți și instructori de zbor, cu o carieră impresionantă în aviația militară