La control

Un ucrainean a încercat să intre în România cu un permis de conducere fals

Un ucrainean a încercat să intre în România cu un permis de conducere fals
Un ucrainean a încercat să intre în România cu un permis de conducere fals

Un ucrainean în vârstă de 32 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat cu un permis de conducere fals. Bărbatul a intrat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret în ziua de 5 iulie, fiind la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor marca Daf și o remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina. Polițiștii de frontieră au avut dubii cu privire la autenticitatea documentelor pe care ucraineanul le-a prezentat la control. În aceste condiții, au făcut o serie de verificări suplimentare și au ajuns la concluzia că documentul este unul fals. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar acum este cercetate pentru comiterea infracțiunilor de uz de fals și conducere a unui vehicul de către o persoană fără a deține permis de conducere.

Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Șoferiță băută, prinsă de polițiști după ce a încercat să scape, intrând cu mașina pe un drum accidentat