Un ucrainean a fost depistat cu permis de conducere fals

Un ucrainean a fost depistat cu permis de conducere fals
Un ucrainean a fost depistat cu permis de conducere fals

Un ucrainean în vârstă de 55 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins cu un document fals. Mai exact, bărbatul s-a prezentat în cursul zilei de marți pe sensul de intrare în România în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vicovu de Sus. Acesta se afla la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în Ucraina.
Ucraineanul a prezentat la control documentele, inclusiv permisul de conducere, document emis de autoritățile din Ucraina. După verificări atente, s-a ajuns la concluzia că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unui permis autentic, fiind fals. Bărbatul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale, precum și pentru conducerea unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere.

Recomandări

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină