Un tren cu 600 de călători a lovit un tractor la o trecere la nivel cu calea ferată, în Bacău



Un tren rapid în care se aflau aproximativ 600 de persoane și care se deplasa de la Suceava spre București a lovit în plin, duminică, un tractor cu remorcă la o trecere la nivel cu calea ferată, în dreptul localității Răcăciuni, județul Bacău, în urma accidentului nefiind rănită nicio persoană.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, accidentul s-a produs la un kilometru distanță de Halta localității Răcăciuni, la ora 10.21, la o trecere de nivel cu calea ferată fără bariere, dar care era semnalizată acustic și luminos.
„În trenul rapid Suceava Nord – București, care are în compunere zece vagoane, se aflau 588 de persoane, în urma accidentului nefiind înregistrată nicio victimă”, a declarat Andrei Grecu, de la ISU Bacău.
Potrivit sursei citate, din primele date se pare că șoferul unui tractor cu remorcă, încărcată cu furaj, nu a respectat semnalele acustice și a trecut calea ferată fără să se asigure. În urma impactului, locomotiva trenului a fost avariată, la fel și motorul și partea din față a tractorului.
Sursa citată a mai spus că șoferul tractorului, Ion Pană, în vârstă de 29 de ani, este în stare de șoc.
„Șoferul tractorului cu remorcă, în vârstă de 29 de ani, nu a respectat semnalele acustice și luminoase la traversarea căii ferate, iar în momentul în care traversa calea ferată partea din față a tractorului a fost acroșată de locomotiva trenului rapid”, a mai spus Andrei Grecu.
Potrivit reprezentantului ISU Bacău, circulația pe linia ferată a fost întreruptă aproximativ 40 de minute, garnitura de tren a plecat cu viteză redusă spre prima gară, Sascut, urmând ca reprezentanții CFR să decidă dacă locomotiva trenului va fi schimbată sau nu.
Mihai Bălăiță, un martor care locuiește în apropierea zonei unde s-a produs accidentul, a declarat, duminică pentru corespondentul MEDIAFAX, că în momentul producerii incidentului s-a auzit o bubuitură, acesta precizând că după bubuitură, uitându-se pe geam, a văzut trenul mergând cu o viteză redusă, iar în momentul în care a ajuns la locul accidentului a văzut că motorul și puntea din față a tractorului, precum și bara erau aruncate la aproximativ o sută de metri în lanul de porumb.
„Eram în casă. Am auzit o bubuitură și am văzut trenul deplasându-se încet. M-am dus să văd despre ce e vorba și am vorbit cu șoferul tractorului, care mi-a povestit că din cauza remorcii încărcate cu furaj tractorul a început să patineze pe calea ferată atunci când a încercat să traverseze, remorca trăgându-l practic înapoi. Când am ajuns la calea ferată, am văzut că motorul și puntea din față ale tractorului erau aruncate la peste o sută de metri de locul accidentului, în lanul de porumb”, a declarat Mihai Bălăiță.
Reprezentanții Poliției Transporturi din Bacău au precizat că șoferul tractorului implicat în accident era angajat de numai trei zile la o firmă din localitatea Sascut. Bărbatul în vârstă de 29 de ani, avea permis de conducere pentru tractor, însă numai pentru „brazdă”, fără a putea conduce pe căi rutiere, drumul care intersecta calea ferată fiind un drum județean.
Șoferul tractorului, aflat în stare de șoc, a refuzat să facă declarații, el nefiind rănit, în condițiile în care locomotiva trenului a lovit doar partea din față a tractorului, mecanicul de tren reușind să-l frâneze pentru a diminua forța impactului.
Circulația feroviară în zonă a fost reluată după aproximativ o jumătate de oră.